Premierul Dacian Cioloş şi-a publicat, miercuri, declaraţia de avere, care arată că are un apartament şi o casă în Bucureşti, o casă de vacanţă şi un teren de 10.000 de metri pătraţi la Mărişel, în judeţul Cluj, dar şi peste 60.000 de euro în conturi şi depozite deschise în Franţa şi în Belgia.
Potrivit declaraţiei sale de avere, premierul Dacian Cioloş are un teren intravilan în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi cumpărat în 2009 în localitatea Mărişel din judeţul Cluj, unde deţine şi o casă de vacanţă de 98 de metri pătraţi, construită în acest an.
De asemenea, premierul are, împreună cu soţia sa, Valerie Cioloş, un apartament de peste 144 de metri pătraţi cumpărat în acest an, precum şi o casă de 92 de metri pătraţi cumpărată în 2002, ambele locuinţe fiind în Capitală.
Premierul nu deţine nicio maşină şi nici bijuterii sau obiecte de artă, însă a vândut un autoturism Nissan Qashqai în anul 2014, cu suma de 12.500 de euro.
Dacian Cioloş are peste 60.000 de euro în conturi şi depozite bancare deschise în Belgia, la Bruxelles, şi în Franţa. De asemenea, el are şi 20.447 de lei într-un cont deschis în Bucureşti.
La capitolul venituri, Dacian Cioloş menţionează suma de 132.400 de euro, obţinută ca salariu de la Comisia Europeană, în primele zece luni ale acestui an. El a încasat de la Comisia Europeană şi o indemnizaţie ”tranzitorie” de 16.084 de euro, pe două luni.
Membrii Guvernului Cioloş au depus jurământul de învestitură în 17 noiembrie.
Mediafax