DECIZIE LA CCR Curtea Constituțională a României (CCR) va lua din nou în dezbatere, joi, sesizarea referitoare la recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex. Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton și Asociația ACCEPT au ridicat o excepție de neconstituționalitate privind dispozițiile din Codul civil care nu recunosc căsătoriilor dintre persoane de același sex.
Curtea Constituțională a amânat, pe 20 iulie, luarea unei decizii în legătură cu recunoașterea sau nu a căsătoriilor dintre persoane de același sex, arătând că are nevoie de o analiză aprofundată a tuturor dosarelor depuse.
Citește și SCANDAL – Copii români dați unei familii gay. Vezi ce spune BOR
Excepția de neconstituționalitate ridicată se referă la dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil.
Art. 277 din Codul civil — Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria — prevede la alin.(2): „Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România; iar la alin. (4) — Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile”.
CCR a constatat, pe 21 iulie, că o propunere legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, președintele Curții, Valer Dorneanu, precizând că CCR nu s-a pronunțat asupra oportunității acestei modificări a Constituției.
Citește și LE PLAC BĂRBAȚII – Șase artiști despre care probabil nu știai că sunt gay
CCR a arătat, în motivarea deciziei, că prin înlocuirea sintagmei „între soți” cu sintagma „între un bărbat și o femeie” se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie. „Examinând redactarea art. 48 alin. (1) din Constituție, propusă de inițiatorii revizuirii, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. De asemenea, toate garanțiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituțional de referință, rămân neschimbate. Prin înlocuirea sintagmei ‘între soți’ cu sintagma ‘între un bărbat și o femeie’ se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”, se menționează în motivare.
Mai multe, AICI.
Sursă foto.