AcasăActualitateSocialDECIZIE - ISU va interzice nunțile cu sute de invitați în România

DECIZIE – ISU va interzice nunțile cu sute de invitați în România

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nunțile mari cu sute de invitați ar putea să dispară din România deoarece ISU va interzice localurilor să primească mai mulți oameni decât capacitatea maximă a sălii.
Astfel, localurile unde se vor organiza nunţi vor trebui să aibă aprobare pentru numărul de persoane care vor intra acolo.

“Nu se poate, de exemplu, ca o sală să aibă pentru 100 de persoane, iar acolo să intre 200-300 de persoane. Cred că până la urmă treaba se duce în zona în care trebuie clarificat câte locuri ai, dacă pentru locurile respective ai aprobare şi să fie siguranţă”, a spus interpretul de muzică populară Aurel Tămaş, care este de acord cu această măsură, pentru romaniatv.net

În condiţiile în care ISU a dat aviz negativ pentru numeroase cămine culturale din mediul rural, nunţile de sat sunt astfel în pericol, ele nemaiputând fi organizate în astfel de locuri până la remedierea situaţiei. Chiar şi aşa, va trebui respectat cu stricteţe numărul maxim de persoane admis în locaţie, pentru a fi evitate tragediile de genul celei de la Colectiv.

“Pentru a organiza evenimente cum ar fi nunţile, trebuie schimbată destinaţie în sala de alimentaţie publică. Dacă se intentioneza să se organizeze evenimente mai mare de 200 de persoane, trebuie schimbată încă o dată destinaţia în sala aglomerată”, a declarat pentru PRO TV Marius Rus, de la ISU Bistriţa Năsăud.

Internet-bun.info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA