Președintele sindicatului actorilor de la Hollywood ‘SAG-AFTRA’, actorul Ken Howard, care a jucat în mai multe seriale cum ar fi „Bonanza”, „Dynasty” sau „Melrose Place”, a murit miercuri, la vârsta de 71 de ani, potrivit unui comunicat al organizației, citat de agenția France Presse (AFP).
El a orchestrat în 2012 fuziunea dintre sindicatul Screen Actors Guild (SAG), pe care l-a condus din anul 2009 și American Federation of Television and Radio Artists (AFTRA).
Noua organizație rezultată din această fuziune apără drepturile a 160.000 de lucrători din cinematografie, televiziune și radio.
„Ken a fost un lider care ne-a inspirat iar moartea lui este o mare pierdere pentru Screen Actors Guild „, a spus actrița Gabrielle Carteris, una dintre vedetele serialului „Beverly Hills” (1990-2000), membră a SAG.
La rândul său, Ken Howards jucase într-un serial despre viața adulților tineri atrași de frumoasele cartiere din Los Angeles din anii 1990, intitulat „Melrose Place”.
Pe parcursul anilor 1980, el l-a întruchipat pe avocatul Garrett Boydston din serialul „Dynasty” și a apărut în serialul polițist „Murder She Wrote” (1985-1994), alături de Angela Lansbury.
Mai recent, el a fost, de asemenea, prezent în sitcomul „Rock ’30 „, cu Tina Fey și Alec Baldwin.
Câștigător în 1970 al Premiului Tony pentru interpretarea sa de pe Broadway din „Child’s Play”, el a primit, de asemenea, un premiu Emmy pentru rolul din mini-seria „Grey Gardens”.
În ultimii ani, Ken Howard a apărut în filme de succes internațional, cum ar fi „Michael Clayton” (2007), „Rambo” (2008) sau „The Judge” (2014). El a deținut ultimul său rol în „Joy”, pentru care actrița principală Jennifer Lawrence a primit un Glob de Aur în ianuarie 2016, mai notează agenția France Presse (AFP).