AcasăEvenimentSportDEBUT CU STÂNGUL - România a făcut egal cu Muntenegru la primul...

DEBUT CU STÂNGUL – România a făcut egal cu Muntenegru la primul meci cu Daum pe bancă

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEBUT CU STÂNGUL Tricolorii au fost foarte aproape de a obține victoria la debutul germanului Christoph Daum ca selecționer al României, dar în ultimele secunde ale prelungirilor Nicolae Stanciu a ratat un penalty. Adrian Popa (85) deschisese scorul, dar oaspeții au egalat imediat prin Stevan Jovetic (87).

După o primă repriză mai puțin reușită, România a dominat categoric partea secundă, dar nu a reușit să își creeze ocazii clare de gol.

Oaspeții au avut prima mare ocazie a partidei, în min. 5, când Beciraj a scăpat singur spre poartă, dar Pantilimon a ieșit excelent și l-a blocat.

România a replicat, iar Săpunaru (7) a tras din unghi în plasa laterală. Beciraj (17) a șutat peste poartă de la 17 metri. Cea mai bună situație a tricolorilor i-a aparținut lui Andone (21), dar șutul său a fost blocat de Bozovic. Muntenegrenii au avut o posesie mai bună în prima repriză, însă jocul s-a desfășurat în general între cele două careuri.

La reluare, România a condus ostilitățile și a pus presiune pe careul oaspeților, iar Stanciu (47) a tras un șut peste poartă din afara careului. Tot Stanciu l-a pus la încercare pe Bozovic (62), din lovitură liberă de la 25 de metri, dar portarul oaspeților a respins în corner.

O nouă situație notabilă a României s-a consumat în min. 72, după un corner, când Moți și Stancu au deviat mingea periculos în fața porții.

România a reușit să deschidă scorul în min. 85, prin noul-intrat Adrian Popa, care a fructificat mingea trimisă înapoi de Stanciu.

Doar două minute s-au bucurat tricolorii, pentru că Muntenegru a egalat în min. 87, prin Jovetic, cu capul, în urma unei lovituri libere executate de Kojasevic.
România a avut o șansă mare de a cuceri cele trei puncte, după ce Keșeru a fost lovit în careu de Vukcevic în prelungirile partidei, dar Stanciu nu a făcut față presiunii și a șutat peste poartă din penalty-ul acordat.

România a început cu stângul campania pentru CM 2018, sub comanda primul selecționer străin din istoria sa, care a surprins începând cu Benzar și Bicfalvi, însă primul a confirmat încrederea primită.

În celelalte partide de duminică, în Grupa E, Danemarca a învins Armenia cu 1-0, iar Kazahstan și Polonia au terminat nedecis, 2-2.

Următoarele partide vor avea loc pe 8 octombrie: Armenia — România, Muntenegru — Kazahstan și Polonia — Danemarca.

 

Nicolae Stanciu şi-a cerut scuze pentru oportunitatea irosită, însă a adăugat că îşi va mai asuma şi pe viitor executarea loviturilor de la 11 metri.

E foarte greu. Dacă marcam, începeam cu o victorie, ceea ce era foarte important. Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat! Din păcate nu am marcat şi acum avem doar un punct.

S-a întâmplat să ratez, îmi asum acest lucru şi faptul că nu am câştigat, dar probabil că nu va fi ultima oară când bat penalty. Nu a fost vorba de oboseală. Era un simplu 11 metri şi nu am reuşit să marchez. Nu a fost nici primul, nici ultimul penalty pe care l-am ratat. Cu siguranţă o să mai bat„, a declarat Stanciu, la finalul partidei.

Noul jucător al lui Anderlecht a precizat că nu a apucat să discute cu Christoph Daum după terminarea jocului şi a refuzat să dea vina pe gazon pentru faptul ratarea sa şi pentru faptul că România nu a câştigat.

Trebuia să câştigăm indiferent de teren. Şi noi, şi ei am jucat pe acelaşi gazon. Sperăm să învăţ şi să învăţăm din greşelile de azi şi să câştigăm dubla din octombrie.

Sunt trist pentru această seară, cred că meritam victoria, dar trebuie să ne reîncărcăm bateriile, să mergem la echipele de club, unde trebuie să jucăm bine pentru a fi din nou chemaţi la naţională.

Sunt câţiva băieţi noi, pe care trebuie să-i ajutăm să se integreze. Am lucrat toţi împreună, nu a contat că suntem stelişti, dinamovişti sau stranieri, şi cred că a fost un meci bun, am făcut un efort mare şi doar neşansa a făcut să nu câştigăm„, a spus Stanciu.

România — Muntenegru 1-1 (0-0)
Au marcat: Adrian Popa (85), respectiv Stevan Jovetic (87).
Nicolae Stanciu a ratat un penalty (90+7) — șut peste poartă.
Cluj-Napoca, Cluj Arena: 25.468 spectatori
Preliminariile Cupei Mondiale 2018 — Grupa E

Au evoluat echipele:

România: 1. Costel Pantilimon — 6. Romario Benzar, 4. Cosmin Moți, 21. Dragoș Grigore (căpitan), 3. Steliano Filip — 5. Ovidiu Hoban, 22. Cristian Săpunaru — 17. Eric Bicfalvi (8. Adrian Popa, 76), 19. Bogdan Stancu (13. Claudiu Keșeru, 90), 23. Nicolae Stanciu — 9. Florin Andone (11. Gabriel Torje, 70). Selecționer: Christoph Daum.
Rezerve neutilizate: 12. Cristian Bălgrădean, 16. Silviu Lung jr — 2. Alexandru Mățel, 7. Alexandru Chipciu, 10. Alexandru Maxim, 14. Răzvan Marin, 15. Valerică Găman, 18. Dorin Rotariu, 20. Gabriel Enache.

Muntenegru: 1. Mladen Bozovic — 6. Zarko Tomasevic, 15. Stefan Savic, 22. Marko Simic, 4. Nikola Vukcevic — 23. Adam Marusic, 7. Marko Vesovic (16. Damir Kojasevic, 80), 19. Aleksandar Scekic, 8. Marko Bakic (9. Stefan Mugosa, 68) — 10. Stevan Jovetic (căpitan) — 11. Fatos Beciraj (20. Nemanja Nikolic, 90+2). Selecționer: Ljubisa Tumbakovic.
Rezerve neutilizate: 12. Milan Mijatovic, 13. Danijel Petkovic — 2. Aleksandar Sofranac, 3. Vladimir Rodic, 5. Nemanja Mijuskovic, 14. Risto Radunovic, 17. Elsad Zverotic, 18. Vladimir Boljevic, 21. Filip Raicevic.

Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenți: Stephen Child, Stuart Burt; arbitru de rezervă: Andre Marriner (toți din Anglia)
Delegat UEFA: Dennis Cruise (Irlanda), observator UEFA pentru arbitri: Johannes Reijgwart (Olanda)
Cartonașe galbene: Simic (31), Moți (41), Andone (48), Jovetic (88).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA