Acasăsinucidere maramuresDe Ziua Europei in Germania, Mircea Man le-a prezentat nemtilor oportunitatile de...

De Ziua Europei in Germania, Mircea Man le-a prezentat nemtilor oportunitatile de investitii in Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Manifestările organizate de Ziua Europei în Germania, au constituit un bun prilej pentru Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, de a le vorbi nemţilor despre posibilităţile de investiţii ale unor potenţiali oameni de afaceri şi companii germane în Maramureş. La invitaţia oficialilor din landul Saxony-Anhalt, timp de două zile, respectiv 7-9 mai, o delegaţie din Maramureş a participat la o parte din întâlnirile şi evenimentele organizate, printre care şi expoziţia de fotografie a maramureşeanului Gabriel Motica, cu titlul „Tradiţiile şi viitorul Maramureşului”.

Mircea Man a purtat discuţii cu înalţi demnitari germani: Detlef Gurth, preşedintele parlamentului din Magdeburg, Lars-Jorn Zimmer, parlamentar şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism din Saxony-Anhalt, acesta fiind deja de două ori în Maramureş, precum şi importanţi oameni de afaceri. Preşedintele CJ a prezentat proiectele majore aflate în derulare în Maramureş, vorbind şi despre deschiderea pe care o are administraţia judeţeană înspre atragerea investitorilor în judeţul nostru.

Maramureşul este un judeţ cu un potenţial fantastic, din toate punctele de vedere. Am reuşit, în ultimii 4 ani, să demarăm foarte multe proiecte importante cu bani europeni şi guvernamentali. De la drumuri aflate în execuţie, la proiecte de canalizare, apă, mediu, proiecte pe linie de sănătate şi multe altele. Avem multe planuri în continuare şi de aceea avem toată deschiderea spre investiţii germane. Acum există şi posibilitatea derulării unor proiecte în Parteneriat Public Privat – tunelul pe sub Gutâi, crearea unui centru logistic la Aeroportul Baia Mare, infrastructură rutieră etc. O altă investiţie importantă este Barajul Runcu, de cca. 600 milioane euro. Prin urmare, vă invit să vizitaţi Maramureşul şi vă asigur că nu veţi regreta. Noi am participat aici la Târgul de la Berlin, am făcut-o cu succes şi dorim să fim parteneri pe termen lung cu Germania”, le-a spus Mircea Man oficialilor germani.

De precizat că pe parcursul celor două zile au fost organizate vizite la diverse firme producătoare de centrale pe biomasă şi peleţi, la o firmă care a făcut asanarea a peste 60 de halde de steril, redând circuitului natural al unor zone foarte afectate de industria chimică etc. De asemenea, maramureşeanul Gabriel Motica a fost invitat să prezinte expoziţia de fotografie cu titlul „Tradiţiile şi viitorul Maramureşului”.

Alături de preşedintele CJ, au participat: Remus Burdea – consilier Relaţii Internaţionale în cadrul CJ,  Alexandru Deac – directorul CAS Maramureş, Mihai Pătraşcu – directorul Aeroportului Baia Mare, Gheorghe Marcaş – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Maramureş şi Florentin Tuş – secretar general al CCI MM.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA