AcasăEvenimentSportDe neoprit, de neoprit! Dan Petrescu și Dinamo Moscova, a cincea victorie...

De neoprit, de neoprit! Dan Petrescu și Dinamo Moscova, a cincea victorie consecutivă!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Dinamo Moscova, formatia pregatita de Dan Petrescu, s-a impus in meciul disputat, duminica, in deplasare, cu Terek Groznii, scor 2-1.
Gruparea din capitala Rusiei a continuat seria de meciuri bune si in etapa a 19-a, obtinand o victorie vitala in cursa pentru revenirea in top in primul rand datorita neamtului Kevin Kuranyi.

Terek, care la randul ei face un sezon extraordinar, a avut o bara in minutul 7, insa moscovitii au fost cei care au deschis scorul cand, in minutul 12, fostul international german a marcat cu un sut din trei metri dupa o lovitura de colt.

Gazdele au restabilit egalitatea la 20 de minute de la reluare, prin Almeida, insa echipa „Bursucului” a revenit la conducere la faza imediat urmatoare, marcand prin acelasi Kuranyi, care a trimis in plasa cu capul, tot la capatul unui corner.

Dinamo putea inscrie si cel de-al treilea gol cu sapte minute inainte de final, insa Kokorin a finalizat un contraatac fulger cu un sut in bara.
Romanul Adrian Ropotan a inceput meciul disputat in Cecenia pe banca de rezerve, dar a intrat pe teren incepand cu minutul 68, cand i-a luat locul lui Jantscher.

In urma acestui rezultat, Dinamo Moscova a urcat pe locul opt in clasamentul primei ligi din Rusia si se afla la doar doua puncte de locurile care duc in Europa League.
In urmatorul meci, programat pe 13 decembrie, trupa lui Dan Petrescu va primi vizita rivalei locale Lokomotiv Moscova.
Dinamo Moscova a obtinut o victorie extrem de importanta in deplasarea de la Groznii, dar antrenorul Dan Petrescu nu s-a putut bucura pe deplin.
Asteptat de jurnalisti la conferinta de presa, „Bursucul” nu si-a facut aparitia, in locul acestuia fiind trimis secundul Emil Caras, care a explicat ca antrenorului roman i s-a facut rau la finalul partidei.
„Dan Petrescu s-a simtit rau, de aceea nu este prezent aici. A fost un joc tensionat si am avut mari emotii. A fost o lupta acerba pe teren si am castigat pentru ca am avut mai mult noroc.
Terek e supriza campionatului si a dominat partida. Important este ca am castigat, este o victorie strategica ce ne apropie de plutonul fruntas”, a declarat secundul lui Petrescu la conferinta de presa.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA