Acasăoameni noiDE MIERCURI, GRATUITATE – Studenții vor călători gratuit cu trenul începând cu...

DE MIERCURI, GRATUITATE – Studenții vor călători gratuit cu trenul începând cu 1 februarie

spot_img

DISTRIBUIȚI

DE MIERCURI, GRATUITATE  Studenții de la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de miercuri, a declarat luni, pentru AGERPRES, secretarul de stat pentru învățământ superior Gigel Paraschiv.

„Este vorba de 464.273 de studenți. Sunt toți studenții beneficiari, nu există niciun fel de discriminare — dacă sunt la universități de stat sau universități private. Nu există niciun fel de discriminare legată de vârstă. (…) Singura condiție este ca instituția de învățământ superior să fie autorizată sau acreditată, deci să fie recunoscută de minister. Impactul bugetar este undeva la aproximativ 100 de milioane de lei pe un an. Gratuitatea este valabilă pe tot anul calendaristic. Anul universitar începe la 1 octombrie și se încheie la 30 septembrie anul următor”, a explicat secretarul de stat, relatează Agerpres.ro.

Guvernul a aprobat, la începutul acestei luni, o ordonanță de urgență care prevede că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA