spot_img
AcasăMARAMURESUL ISTORICDe la 1 ianuarie, săracii devin și mai săraci. Dacă nu își...

De la 1 ianuarie, săracii devin și mai săraci. Dacă nu își plătesc taxele locale, asistații sociali rămân fără indemnizații

DISTRIBUIȚI

În ultima ședință, Guvernul României a stabilit că beneficiarii de venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului, care nu îşi plătesc taxele şi impozitele locale, pot fi suspendaţi din plată pe perioadă de până la cinci luni. Reintră în plată în momentul în care fac dovada achitării taxelor şi impozitelor locale, urmând să primească şi suma cuvenită pe perioada suspendării. Suspendarea beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă şi este argumentată de Guvern prin necesitatea aplicării prevederilor Legii asistenţei sociale.

„Actul normativ prevede unele modalităţi de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale şi nu plătesc taxele şi impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenţei sociale. Astfel, se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistenţă socială acelor persoane care nu îşi vor achita taxele şi impozitele locale”, este soluţia Guvernului. În baza Legii asistenţei sociale, autorităţile administraţiei publice locale constituie un fond de asistenţă pentru plata beneficiilor sociale acordate din bugetul local. Sumele necesare pentru acest fond sunt asigurate inclusiv din bugetele locale. De asemenea, serviciile sociale sunt finanţate şi din bugetul local. Prin aceeaşi ordonanţă, Guvernul a decis să introducă şi sancţiunea de suspendare a alocaţiei pentru susţinerea familiei în situaţia în care titularul nu depune în termen declaraţia pe propria răspundere în vederea menţinerii acordării acestui drept.

Indicatorul social de referință are valoarea de 500 lei

Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern mai stabileşte că alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei. Ordonanţa stabileşte că toate beneficiile sociale vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei, Guvernul susţinând că nu vor fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale şi că acestea rămân la acelaşi nivel exprimat în lei şi reglementat în prezent. La finalul anului trecut, Guvernul a decis ca indemnizaţia de şomaj să reprezinte 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi să nu mai fie raportată la salariul minim, cuantumul indemnizaţiei scăzând ca urmare a modificării sistemului de raportare. Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.

Se taie indemnizația, nu alocația

Nu se putea ca membrii Executivului să nu gafeze din nou, așa cum au făcut de când au pus stăpânire pe Palatul Victoria. Pentru a nu exista confuzii în interpretarea OG elaborată marți, a fost nevoie de intervenția ulterioară a miniștrilor, care au fost nevoiți să facă unele precizări. Asta pentru a lămurii cetățenii că alocaţia de stat pentru copii se va acorda tuturor copiilor, beneficiarii nefiind afectaţi în cazul neachitării taxelor şi impozitelor locale, singurele drepturi care pot fi suspendate fiind venitul minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului. Ministerul Muncii, care își mai spune, inutil, și al ”Familiei şi Protecţiei Sociale”, a precizat miercuri, într-un comunicat de presă, că ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează unele acte normative ce reglementează acordarea de prestaţii sociale, aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, nu prevede suspendarea plăţii alocaţiei de stat pentru copii în cazul în care nu sunt plătite taxele şi impozitele.

Grigore Ciascai

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA