AcasăActualitateSocialDE AZI, ÎN ACȚIUNE! - Polițiștii maramureșeni au primit 116 autospeciale NOI...

DE AZI, ÎN ACȚIUNE! – Polițiștii maramureșeni au primit 116 autospeciale NOI anul acesta. A fost distribuit și ultimul lot de autospeciale

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, 19 octombrie 2020 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a primit ultimul lot de autospeciale, astfel încât, pe parcursul acestui an, instituţia noastră a fost dotată cu 116 astfel de autovehicule. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului auto al Poliţiei Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Autospecialele care au intrat în dotarea structurilor operative vor fi folosite în activităţi zilnice şi vor contribui în mare măsură la creşterea mobilităţii poliţiştilor, transportul efectivelor de poliţie, făcându-se mai rapid, în condiţii de siguranţă, în întreaga zonă de competenţă teritorială.

Au fost distribuite în dotarea I.P.J. Maramureş 59 Dacia Logan, 56 Dacia Duster şi un Mercedes Benz Vito Tourer.

Acestea au dotări specifice muncii operative, sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare.

Autospecialele au fost distribuite Serviciului Rutier, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Poliţia Transporturi Feroviare, structuri asigurate logistic, Poliţii orăşeneşti şi la Secţii de Poliţie Rurală.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş sunt în permanenţă la datorie pentru asigurarea unui climat de siguranţă a cetăţeanului.

 

Comunicat de presă IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA