În fiecare zi după Revoluţie, în România a mai apărut o biserică nouă. După decembrie 1989 şi până la finalul anului trecut au fost construite 8.413 lăcaşuri ale celor 18 culte recunoscute oficial, iar 1.578 se află în construcţie. Cele mai multe, potrivit datelor Secretariatului pentru Culte, aparţin Bisericii Ortodoxe Române, 3.191 de biserici fiind construite după 1989, iar 1,078 aflându-se în construcţie, la data de 31 decembrie 2015. Singurele culte care nu şi-au construit noi lăcaşuri după Revoluţie sunt Arhepiscopia Bisericii Armene, Biserica Evanghelică CA din România şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul mozaic, care de altfel au, în total, 9.311 credincioşi declaraţi la ultimul recensământ.
O biserică la aproape 1.000 de ortodocşi. Aşa arată datele centralizate ale Secretariatului pentru Culte, potrivit cărora Biserica Ortodoxă din România deţine 16.403 lăcaşe de cult, 3.191 fiind construite după Revoluţie, iar la 1.078 încă lucrându-se la data centralizării.
Pe locul al doilea se află Cultul Creştin Penticostal care are 2.925 de biserici pentru 356.314 credincioşi, adică una la 122 de adepţi. 1.950 dintre lăcaşurile de cult au fost construite după 1989, iar 182 se află în construcţie.
Pe locul al treilea în top se află Biserica Romano catolică cu 1.632 de biserici, dintre care 351 construite după 1989, şi 40 la care încă se lucrează. per total, câte 534 de credincioşi sunt aronadaţi în medie fiecărui lăcaş al acestui cult.
Cultul Creştin Baptist are 1.571 de biserici, 790 ridicate după Revoluţie, 46 încă în construcţie, pentru cei 112.850 de adepţi declaraţi la recensământul din 2011.
Pe locul cinci se află Biserica Reformată din România care deţine 1.352 de lăcaşuri de cult, 314 construite după Revoluţie, una la 444 de credincioşi.
Per total, în România, cele 18 culte recunoscute prin lege deţin 27.384 de lăcaşuri, dintre care 8.413 au fost construite după decembrie 1989, iar 1.578 se aflau în construcţie la sfârşitul anului trecut.
După Revoluţie, statul a susţinut alocarea de sume generoase pentru construcţia şi repararea lăcaşurilor de cult, politicienii încercând să nu deranjeze bisericile mai ales în an electoral. Chiar dacă pentru acest an, Secretariatul de stat pentru culte nu are prevăzute în buget fonduri la acest capitol, aproape 100 de milioane de lei merg totuşi către biserici prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, prin programul Companiei Naţionale de Investiţii.
În 2015, Bisericile au primit aproape 177 de milioane de lei pentru construcţie şi lucrări la lăcaşurile de cult, iar în 2014 – 148 de milioane. Bugetul alocat pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult s-a ridicat la 35 milioane lei în 2013, 64.264 milioane lei în 2012, 84.785 milioane lei în 2011, 82.703 milioane lei în 2010, 105.259 milioane lei în 2009 şi 266.664 milioane lei în 2008.
continuarea AICI