AcasăEvenimentSportDans sportiv. Dinu și Martina și-au împlinit un vis!

Dans sportiv. Dinu și Martina și-au împlinit un vis!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbãtã, 26 ianuarie, la Trnava s-a desfãșurat marele Campionat al Slovaciei. Perechea Lung Dinu – Martina Cellarova, au avut o evoluție foarte bunã, reușind sã se claseze la  categoriile Youth și sub 21 Standard pe prima treaptã a podiumului.
Antrenorul Clubului de dans sportiv Prodance 2000, Ilyes Lorand, a declarat cã este mândru de prestația perechii, și cã aceștia pot sã adune mulți spectatori în tribune și sã ajute la creșterea performanței clubului. În luna mai a anului trecut, Dinu a avut un accident în urma cãruia a picat circa 5 mentri în gol, dupã ce balustrada unui balcon de care se spijinea, a cedat. Medicii au privit sceptici reîntoarcerea lui pe ringul de dans. Pasiunea și dragostea pe care o nutrește pentru disciplina care îmbinã sportul cu arta, l-a adus din nou pe Dinu în lumina reflectoarelor marilor scene naționale și internaționale, devenind dublu campion național al Slovaciei.
Dinu și Martina au obținut douã victorii strãlucite. Urmãtoarea competiție vizatã este Campionatul Mondial sub 21 ani Standard, la Antwerb-Belgia. Prodance îi invitã pe toți cei care doresc sã descopere arta dansului, pentru a se documenta și familiariza sã acceseze site-ul clubului www.prodance2000.ro.
Horia Crișan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA