
”Vor participa sportivi din nordul țării, însă și din Pitești, Suceava și pentru prima oară avem participare din Viena. Cronometrajul va fi electronic, iar categoriile oficiale încep de la copii născuți în 2004 până la open. Având în vedere importanţa concursului am primit cereri de înscriere inclusiv din partea copiilor născuți în 2009. Pentru a-i motiva să continue practicarea acestui sport vom încerca să îi premiem și pe ei. Premiile sunt substanțiale pentru cei care vor reuși să stabilească cei mai buni timpi și să urce pe podium”, a promis Adrian Gherghel, director LPS Baia Mare.
Concursul este organizat de către Asociația Sportivă Flykick, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Maramureș.