AcasăEvenimentSportCUPA MONDIALĂ - Victorie cu emoții pentru Noua Zeelandă în fața Argentinei

CUPA MONDIALĂ – Victorie cu emoții pentru Noua Zeelandă în fața Argentinei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Noua Zeelandă, deținătoarea titlului, a obținut o victorie cu emoții în fața Argentinei, scor 26-16 (12-13), duminică, pe stadionul Wembley din Londra, în primul său meci la Cupa Mondială de rugby 2015, în cadrul Grupei C.

Selecționata All Blacks a început bine meciul și a condus cu 9-0 (min. 19), dar Argentina a avut o evoluție remarcabilă și a exploatat slăbiciunile neozeelandezilor, reușind să revină pe tabela de marcaj. ”Pumele” au reușit 13 puncte la rând, iar la pauză aveau un avantaj minim, 13-12.

Sud-americanii s-au desprins chiar la patru puncte, 16-12, în debutul reprizei secunde, dar campionii mondiali efectuat schimbări, atât în efectiv, cât și în registrul tactic, iar în minutul 57 au întors scorul grație unui eseu marcat de Aron Smith (17-16). Noua Zeelandă a dominat ultima parte a meciului și a obținut victoria cu 26-16.

Noua Zeelandă rămâne singura echipă care nu a pierdut niciun meci din faza grupelor la Cupa Mondială.

Pentru All Blacks, care nu au reușit să obțină punctul bonus ofensiv, au realizat eseuri Aaron Smith (57) și Sam Cane (67), transformate de Dan Carter (58, 67), care a contribuit și cu patru lovituri de pedeapsă (5, 11, 19, 41).

Guido Petti Pagadizaval (21) a semnat singura încercare a sud-americanilor, transformată de Federico Nicolas Sanchez (23), care a marcat și din trei lovituri de pedeapsă (30, 38, 43).

În primul meci din Grupa C, Georgia a învins Tonga cu 17-10, sâmbătă, la Gloucester. Joi 24 septembrie (22,00) va avea loc următorul meci, între Noua Zeelandă și Namibia, la Londra (Stadionul Olimpic).

 Samoa – Statele Unite 25-16

imageResize (1)Selecționata Samoa a învins cu scorul de 25-16 (14-8) reprezentativa Statelor Unite, într-o partidă din cadrul Grupei B a Cupei Mondiale de rugby ediția 2015, desfășurată duminică după-amiază la Brighton (Anglia).

Punctele învingătorilor au fost înscrise de Tim Nanai Williams (20), Ofisa Treviranus (46) – eseuri, Tusi Pisiata – 4 lovituri de penalitate (8, 27, 39, 51) și Michael Stanley – o lovitură de penalitate (70).

Pentru americani au marcat Chris Wyles (34), Chris Baumann (74) – eseuri și Alan MacGinty – 2 lovituri de penalitate (31, 53).

În urma acestei victorii, Samoa s-a instalat pe prima poziție a clasamentului Grupei B, la egalitate de puncte (4) cu Japonia, care a produs sâmbătă o surpriză uriașă, învingând cu 34-32 dubla campioană mondială Africa de Sud.

După „umilința” japoneză, vor cădea capete

imageResize (2)Înfrângerea „umilitoare” suferită sâmbătă în fața Japoniei (32-34), la Cupa Mondială 2015, este intens dezbătută de presa din Africa de Sud, care pune sub semnul întrebării continuitatea selecționerului și relansează extrem de delicata problemă rasială din cadrul rugby-ului sud-african.

„Vor cădea capete”, titrează publicația Sunday Times, care consideră că „înfrângerea-șoc de ieri va avea repercusiuni masive pentru rugby-ul sud-african”.

Numeroase semne de întrebare sunt legate și de viitorul selecționerului Heyneke Mayer, acuzat vehement înaintea Mondialului că a privilegiat un grup de jucători vârstnici și în marea lor majoritate albi, în detrimentul tinerilor rugbyști de culoare, care s-au făcut remarcați la cluburile sud-africane. Mayer a fost chiar acuzat, în mod direct, că este rasist, în prima linie a atacurilor împotriva sa aflându-se puternica federație sindicală Cosatu, care reunește peste 1,8 milioane de membri.

Cariera internațională a celor mai vechi componenți ai selecționatei Springboks, între care căpitanul Jean de Villiers, și jucătorul cu cele mai multe selecții, Victor Matfield, se va încheia cu siguranță după această Cupă Mondială, adaugă presa sud-africană, opinând că Federația națională va fi supusă unei puternice presiuni din toate părțile, pentru transformarea rasială a echipei.

Pentru site-ul online News-24, „Mayer a privit, neputincios, cea mai experimentată echipă Springboks aliniată vreodată cum este dominată și își multiplică erorile”, adăugând că rugbyștii sud-africani „nu s-au dovedit niciun moment superiori în fața unei echipe care nu a mai câștigat niciun meci la Cupa Mondială din 1991, în fața Zimbabwe”.

„Știam că va fi greu, dar că trebuie să ne concentrăm asupra jocului nostru. Credeam că patru eseuri vor fi suficiente, însă ne-a lipsit disciplina”, a recunoscut selecționerul Africii de Sud, citat de News-24.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA