AcasăActualitateCUM VA FI VREMEA - Meteorologii anunţă temperaturi extreme la finalul acestei săptămâni

CUM VA FI VREMEA – Meteorologii anunţă temperaturi extreme la finalul acestei săptămâni

spot_img

DISTRIBUIȚI

CUM VA FI VREMEA Finalul acestei săptămâni vine cu noi temperaturi extreme. Meteorologii vin cu veşti extrem de proaste, scrie Mediafax.

CUM VA FI VREMEA Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea în nord-vest, centru şi local în sud şi în vest, informează ANM.

Vineri, în țară, temperaturile maxime se vor încadra, în general între -8 şi 2 grade, iar cele minime între -15 şi -4 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări, în general persistente, în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sudice şi centrale. Trecător va ninge slab, local în Moldova şi izolat în Dobrogea şi Muntenia.

Mai ales în primele ore ale intervalului va fi ceaţă asociată cu chiciură în sud, în centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari şi pe arii restrânse şi în partea de răsărit.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa şi noaptea.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali unde doar izolat va ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în special la altitudini mari. Pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

Sâmbătă, în țară valorile termice se vor menţine mai coborâte decât în mod normal la această dată în regiunile sudice şi sud-estice, dar se vor apropia de mediile climatologice în restul teritoriului.

Ger va mai fi dimineaţa local în vestul, nord-vestul, centrul şi sudul ţării, iar noaptea pe arii mai restrânse. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în est şi în sud-est, unde trecător şi izolat, ziua, va ninge slab.

Va fi ceaţă asociată cu chiciură, dimineaţa pe arii restrânse, iar noaptea în zonele joase din sud, centru şi est şi doar izolat, posibil în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între -17 grade în depresiuni şi -1 grad în Dealurile de Vest.

La munte, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi se vor apropia de mediile climatologice.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Orientali, unde trecător şi izolat, ziua, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură, conform mediafax.

Duminică, la munte, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, dar pe văi şi în depresiuni, mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA