AcasăLifestyleCum elimini ridurile? 7 opțiuni

Cum elimini ridurile? 7 opțiuni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Odată cu înaintarea în vârstă, își vor face apariția primele semne de îmbătrânire, vizibile la nivelul pielii sub forma unor linii fine și încrețituri care poartă numele de riduri. Acestea apar cu precădere la nivelul ochilor, buzelor și frunții (riduri de expresie), dar și la nivelul obrajilor și gâtului, drept rezultat al pierderii elasticității pielii și al “lăsării” acesteia.

 

Deși apariția ridurilor este un fenomen natural, factori precum expunerea la razele ultraviolete ale soarelui, fumatul, lipsa somnului sau o îngrijire necorespunzătoare a pielii pot accelera acest proces. Din fericire, există și metode care pot netezi aceste linii și pot întârzia apariția lor.

1. Folosirea produselor cosmetice speciale

Există numeroase creme, loțiuni, seruri și uleiuri pentru ten, cu substanțe speciale precum retinol, colagen sau acid hialuronic, care atenuează ridurile și previn apariția lor, oferind în același timp protecție pielii. Ele conțin deseori și vitamine și antioxidanți care favorizează refacerea celulelor, asigură hidratare și întârzie pierderea de colagen, fenomen asociat cu apariția ridurilor și pierderea elasticității pielii.

2. Liftingul facial

Liftingul facial este o procedură de chirurgie estetică a feței care s-a dovedit a fi foarte eficientă în estomparea ridurilor. Această intervenție presupune întinderea pielii și remodelarea sa, dar și eliminarea pliurilor din zone precum gâtul sau obrajii. Astfel, se obțin rezultate impresionante, iar tenul se menține tânăr o perioadă lungă de timp.

3. Tratamentul cu toxina botulinică

O proprietate specială a toxinei botulinice (sau botox) este faptul că aceasta oprește contracția mușchilor. Tratamentul constă în injectarea acestei toxine în zonele cu riduri, în special a frunții. Drept rezultat, contracția mușchilor nu va mai avea loc, iar pielea va căpăta un aspect mai uniform. Însă, aceste rezultate nu sunt permanente, iar intervenția va trebui repetată o dată la aproximativ 3 luni.

4. Umplerea ridurilor (fillere)

Această procedură presupune tot o serie de injecții cu substanțe precum acidul hialuronic, colagenul sau chiar și grăsime extrasă din alte zone ale corpului. Acestea au rolul de a reda volumul pielii, moment în care aceasta obține un aspect mai neted, iar ridurile dispar. Tratamentul este recomandat în special liniilor mai pronunțate, însă va trebui refăcut periodic pentru ca rezultatele să persiste.

5. Tratamente cu LED

Un astfel de tratament presupune de obicei aplicarea de colagen în zonele cu riduri, substanță care apoi va fi activată printr-o lampă cu LED orientată către acestea. Astfel, tenul nu își recapătă doar elasticitatea datorită colagenului, ci devine mult mai hidratat și elimină în mod eficient celulele moarte și toxinele.

6. Un stil de viață echilibrat

O soluție simplă și deloc invazivă de a preveni și atenua ridurile este stilul de viață. Dacă vei consuma multe fructe și legume, vei evita grăsimile, sarea și zahărul în exces, vei bea suficientă apă și te vei odihni suficient, o să poți sprijini sănătatea întregului organism. Acest lucru va fi vizibil și la nivelul tenului, care se va menține tânăr mai mult timp și își va păstra strălucirea și vitalitatea.

7. Respectarea unui ritual de îngrijire riguros

Impuritățile acumulate peste zi la nivelul tenului, precum și machiajul, pot accelera procesul de îmbătrânire dacă nu sunt curățate înainte de culcare. Așadar, nu trebuie să sari niciodată peste ritualul de îngrijire a pielii. Curăță-ți tenul în fiecare zi folosind produse speciale (demachiant, apă micelară) și apoi aplică o cremă hidratantă. Acești pași sunt obligatorii nu numai seara, ci și dimineața.

 

Apariția primelor riduri poate avea un adevărat impact emoțional asupra noastră, deoarece se numără printre acele semne ale trecerii timpului și ale îmbătrânirii de care nu putem fugi. Însă, putem întârzia acest proces și putem estompa câteva dintre liniile fine de pe ten prin aceste metode. Dacă nu dorești să apelezi la metodele mai invazive, nu uita să ai grijă de tine și de pielea ta cu un stil de viață echilibrat și produse cosmetice potrivite.

 

Imaginea poate fi descărcată de aici.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA