AcasăslolvaciaCULTURĂ - Stand românesc la Târgul de carte de la Madrid

CULTURĂ – Stand românesc la Târgul de carte de la Madrid

spot_img

DISTRIBUIȚI

Institutul Cultural Român de la Madrid și Centrul Național al Cărții participă, pentru a cincea oară consecutiv, cu stand propriu, la cel mai important târg de carte din capitala Spaniei, care se desfășoară în Parcul Retiro, transmite ICR Madrid într-un comunicat.

Ediția aniversară din acest an va fi organizată în perioada 27 mai — 12 iunie și marchează 75 de ani de la prima ediție a acestui târg, care reprezintă locul de întâlnire al cititorilor cu autorii preferați cu care pot discuta în cadrul sesiunilor de autografe, al meselor rotunde sau în cadrul lansărilor de carte ce se desfășoară pe parcursul întregului târg, atât în pavilionul de activități, cât și la standurile de carte.

Pe parcursul a 17 zile, târgul reunește 367 de standuri și 479 de expozanți, în marea lor majoritate librării și editori, care promovează cartea, lectura, activitatea editorilor și instituțiilor ce se dedică editării, distribuției și vânzării de carte, pe aleea principală a celui mai mare parc situat în centrul Madridului. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 27 mai, și se va desfășura în prezența Maiestății Sale Regina Letizia a Spaniei.

Țara invitată de anul acesta va fi Franța, care va prezenta un program de activități centrate pe problemele mediteraneene, frontiere, migrații și refugiați. Totodată, programul de activități va celebra cel de-al patrulea centenar de la moartea lui Miguel de Cervantes.

În acest cadru natural în care lectura, cartea și scriitorii sunt actorii principali, ICR Madrid va prezenta la standul său o selecție de peste 70 de titluri din traducerile literare în limba spaniolă, iar în seara zilei de 5 iunie va organiza o întâlnire a cititorilor cu scriitoarea Gabriela Adameșteanu. Întâlnirea va avea loc în contextul lansării celei mai recente traduceri a volumului „Drumul egal al fiecărei zile” (El mismo camino de todos los días) de Gabriela Adameșteanu, publicat în 2016 de editura Xorki Ediciones, cu sprijinul financiar al ICR. Cei prezenți la eveniment se vor putea bucura și de prezența traducătorului volumului, Joaquín Garrigós Bueno, și a eseistei și criticului literar Mercedes Monmanny, care vor prezenta volumul.

De asemenea, pentru a răspunde numeroaselor solicitări din partea rezidenților români din Spania, ICR Madrid va aduce la standul său peste 90 de titluri românești care înglobează cele mai recente titluri din literatura contemporană, opere clasice, povești, manuale pentru învățarea limbii române și dicționare.

Potrivit comunicatului, datorită programelor de subvenții ale Centrului Național al Cărții, limba spaniolă este una dintre cele în care s-au tradus cele mai multe titluri din limba română.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA