AcasăslolvaciaCULTURĂ - Mihai Eminescu, aniversat la Prefectura Maramureş

CULTURĂ – Mihai Eminescu, aniversat la Prefectura Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectura Maramureş a fost astăzi, 14 ianuarie, gazda unui eveniment cultural inedit care a avut drept scop marcarea într-un fel mai puțin obișnuit a Zilei Culturii Naționale și aniversarea a 166 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și publicistului Mihai Eminescu. Cu o zi în avans, la Palatul Administrativ a fost organizat un eveniment cultural, care a cuprins un moment muzical și unul poetic.

“La mulți ani, România, la mulți ani cultura românească, la mulți ani Baia Mare! Sărbătorim această zi specială de data aceasta cu o mai mare amploare la aparatul de administraţie în Sala de şedinţe. Un eveniment absolut inedit pentru oraşul nostru cu mai multe manifestări artistice iar la final spectacolul Eminescu «Pe mine mie redă-mă», un spectacol pe care mulţi dintre băimăreni deja l-au văzut, un spectacol care este găzduit de data asta aici la iniţiativa domnului prefect Anton Rohian şi sperăm să fie de bun augur acest demers şi să trăim, să reuşim să trăim într-un oraş în care tac armele şi vorbesc din ce în ce mai mult muzele”, a declarat Claudiu Pintican, directorul Teatrului Independent Ararat, cel care s-a ocupat de partea artistică a evenimentului.

Locaţia inedită, Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ, locul unde s-a desfăşurat spectacolul dedicat marelui poet Mihai Eminescu i-a determinat pe participanţi să felicite organizatorii.

eminescu2“Sunt plăcut impresionat că această sală se civilizează şi se adaptează, se ajustează unei maniere noi de folosire. Mă bucur că între operatorii culturali ce se înregistrează la sediul Fundaţiei Baia Mare 2021, este înscrisă şi Instituţia Prefectului. Prefectul ca persoană era înscris dar instituţia nu era şi împreună, iată, au gândit această întâlnire de astăzi şi le mulţumim frumos. Ba chiar îndrăznim să-i şi felicităm pentru că felicitările trebuie să se adreseze dintr-o direcţie spre o altă direcţie şil de regulăl din direcţia performerilor către cei care încearcă să devină performeri”,a spus Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare.

La eveniment a participat şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Marel care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa preţuirii simbolurilor naţionale dar şi a identăţii culturale naţionale.

„În primul rând mă bucur că suntem împreună în această sală cu un anumit caracter istoric pentru judeţul Maramureş, pentru municipiul Baia Mare şi mă bucur că în această sală astăzi, când reprezentanţi ai autorităţii locale, autorităţii judeţene şi autorităţii statului sunt în primul rând tineri. Asta pentru că este foarte important într-un moment în care ne apropiem, suntem la o zi depărtare de Ziua Culturii Naţionale pe care am avut onoarea, ca şi deputat în Parlamentul României, să o înfiinţăm, să o definim prin votul nostru în mandatul trecut. Cred că este un moment în care trebuie să ne gândim la trecutul nostru din perspectivă culturală dar şi la viitorul nostru din perspectivă culturală şi la cum respectăm valorile şi simbolurile culturii noastre. Nu ştiu dacă eu sunt în măsură să vorbesc despre cultura noastră naţională şi fiind, totuşi, un popor milenar dar un stat foarte tânăr cred că trebuie să fim foarte atenţi cum ne tratăm simbolurile şi cum ne respectăm simbolurile. Poate că Mihai Eminescu este unul dintre cei care definesc cultura noastră naţională dar este şi simbolul care a beneficiat de tot ceea ce ştie românul să facă cel mai bine: să aprecieze dar să şi arunce în derizoriu. Cred că cel mai important lucru este să învăţăm nu să ne iubim unii pe alţii. Cel mai important lucru este să învăţăm să ne respectăm noi pe noi, fiecare dintre noi, să încercăm să ne iubim pe noi şi apoi pe ceilalţi. Cred că suntem într-o fază, noi ca şi naţiune, în care nu reuşim să iubim noi lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Mai departe dacă noi, fiecare dintre noi, nu ştim acest lucru, cum am putea să iubim la cel de lângă noi lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu. Şi mai departe, cum am putea să apreciem ceea ce grupuri sau indivizi au putut să ofere naţiunii române sau culturii noastre naţionale”, a spus Cătălin Cherecheş.

Edilul spune că aprecierea acestor simboluri la adevărata lor valoare va aduce un adaos la candidatura municipiului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

”E un moment în care am putea să ne punem întrebări, ştiu că nu este un moment în care ne vom schimba şi nu îmi fac iluzii că de astăzi încolo vom fi altfel. Nu. Nu vom fi altfel pentru că nu poate să fie decât un moment în care să ne punem întrebări, să ne gândim dacă facem bine, dacă facem rău şi să sperăm că vor veni alţii mai tineri care să aibă ochii aţintiţi spre lucrurile importante din această ţară şi să aibă într-un fel mândria de a respecta simbolurile, mândria de a iubi România cu tot ceea ce este ea şi lucrul acesta cred că ne va putea face un stat, o naţiune respectată. Altfel, pornind de la faptul că nu tot timpul ne iubim simbolurile vom fi dezbinaţi şi vom fi pradă diverselor interese care nu ţin de interesul ţării noastre şi de interesul românilor. Baia Mare este un oraş care nu se dezice de aceste lucruri pe care vi le-am spus. Suntem într-un parcurs foarte important de a deveni Capitală Culturală Europeană, am făcut foarte multe eforturi de toate tipurile care stau legal la îndemână şi nu numai la îndemână ca să fim nominalizaţi între cele patru oraşe finaliste ca şi nominalizare pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021. Este un lucru pe care îl facem, vorbim despre Mihai Eminescu şi despre Ziua Naţională a Culturii, îl facem pentru România, pentru Baia Mare şi pentru Maramureş dar îl facem pentru Europa şi trebuie să înţelegem că un astfel de demers nu este un demers despre cine suntem noi ci de cum ne deschidem porţile spre alte valori, spre alte tipuri de sisteme, spre proiectele celorlalţi care pot să vină aici şi să îşi desfăşoare toate proiectele şi să-şi valorizeze talentele. Dar atâta timp cât noi nu vom şti să le apreciem pe ale noastre, nu ştiu cum le vom putea aprecia pe ale celorlalţi. Bineînţeles că demersul de a deveni Capitală Culturală Europeană este un demers pe care unii îl înţeleg ca un fel de meci de fotbal şi nu este deloc un meci de fotbal”, a mai adăugat primarul.

Cătălin Cherecheş a mai precizat că actele de cultură nu pot fi lăsate la voia întâmplării, exact aşa cum fiecare domeniu are nevoie de specialişti pregătiţi în acest sens.

”Ştiu că toată lumea, cel puţin în ultimii 25 de ani se pricepe foarte bine la două lucruri: la politică şi la fotbal. Înţeleg că în Baia Mare lucrurile încep să fie puţin mai spectaculoase şi să se priceapă lumea şi la cultură şi la handbal. Înţeleg că trebuie să evoluăm ca şi comunitate dar înţeleg că trebuie să ne orientăm spre oamenii care cu adevărat pot să ducă o comunitate şi un proiect înainte. Nu cred că trebuie să avem impresia că le ştim pe toate şi le putem face pe toate. E de cele mai multe ori defectul politicienilor să înţeleagă că de la ei porneşte totul şi la ei se termină totul. Încet, încet, ne demonstrează viaţa că politicienilor li se cam termină totul. Am dorinţa de-a da un semnal în acest moment important spre cei din diverse zone administrative şi politice de a lăsa pe pe oameni de cultură, pe oameni care înțeleg ce înseamnă cultura, să se manifeste şi să le dăm libertatea şi mijloacele să facă acest lucru. Pentru că doar ei ştiu care sunt priorităţile şi care este direcţia corectă”, a punctat Cătălin Cherecheş.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA