AcasăEvenimentCU OCHII PE CER - Planeta Marte va atinge perigeul său

CU OCHII PE CER – Planeta Marte va atinge perigeul său

spot_img

DISTRIBUIȚI

În noaptea de 30 spre 31 mai, planeta Marte va atinge perigeul său la ora 00:35. Pentru neiniţiaţi, Marte va ajunge pe orbita sa în cel mai apropiat punct față de Terra – perigeul său, trecând la o distanță de numai 0,50 unități astronomice față de Pământ. Dimensiunea și strălucirea planetei Marte pe cer vor crește – acest moment fiind cel mai propice pentru observarea planetei Marte.

“Acest efect al creșterii este pronunțat în ce privește planeta Marte deoarece este vecina noastră în sistemul solar, orbitând Soarele de la o distanță mai mare, în medie de 1,62 unități astronomice. Ca rezultat, are cea mai mare variație dintre toate planetele, în ce privește distanța față de Terra, depinzând de poziția ambelor în partea opusă Soarelui, sau trecând una după cealaltă în orbitele lor respective. Întrucât dintre cele două planete, Terra are o orbită mai mică, aceasta trece exact între Soare și Marte când cele două planete realizează maxim de apropiere și Marte apare aproape exact opusă Soarelui pe cer. Acest eveniment este numit opoziție și survine atunci când Marte atinge cel mai înalt punct pe cer la miezul nopții și este o planetă vizibilă mare parte din noapte”, au precizat reprezentanţii Complexului Astronomic Baia Mare.

Deși fiecare opoziție a lui Marte este asociată cu un perigeu, cele două evenimente survin în mod obișnuit la o depărtare de câteva zile unul de celălalt.
Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA