CRIZA DE LIDERI În clipa în care ideea lui Orlando Teodorovici a început să circule pe agenții, mulți vor fi reacționat cu un semn al crucii și cu un Doamne ferește. Cum să impozitezi Biserica?
De unde pînă unde o asemenea inițiativă? PSD-ul nu este un partid dus la biserică, deși susținătorii săi pot fi socotiți între cei mai devotați credincioși. N-a avansat niciodată un asemenea proiect. În preaplinul de păcate și prostii numit program de guvernare, scris de Vâlcov, Dragnea și cine știe ce dactilografă, nu se pomenea de așa ceva. Puțini știu că impozitarea Bisericii nu este nici proiect, nici politică PSD, nici măcar soluție. Pur și simplu, ne aflăm în fața unei găselnițe a fostului ministru de Finanțe. Teodorovici a fost recompensat cu funcția de consilier onorific pentru că l-a trădat pe Grindeanu și a fost demis pentru că a lansat o idee menită a-i aduce un cîștig de imagine, iar nu pentru că a avansat o soluție salvatoare.
Altceva este de reținut din acest comportament bric-a-brac din PSD. Săptămîna trecută vorbeau despre impozitarea pe cifra de afaceri. Ministrul Finanțelor s-a scăpat cu o viziune nouă asupra Pilonului II de pensii (adică desființarea lui), Olguța Vasilescu anunță o nouă lege a pensiilor, care să reglementeze situația pensiilor speciale. Tot ea ne-a vorbit despre impozitul pe gospodărie, despre care n-am mai auzit nimic. Dacă mai adăugăm ideile lipicioase ale Gabrielei Firea (subvenții la biciclete, la tinerii căsătoriți, cumpărarea ELCEN etc.), ne dăm seama că viața PSD-ului este dominată de acest concurs năstrușnic de idei plăcute electoratului.
De fapt, PSD-ul pare dominat de un concurs de găselnițe care să sporească dragostea și simpatia alegătorilor. Toate cele pomenite mai sus nu sunt elemente dintr-un proiect politic pe măsura unui partid cu pretenții. Ne aflăm în fața unor improvizații de doi lei, făcute pe genunchi sau pe fugă. Cum să mai luăm fața electoratului nostru? Cum să-l mai amețim cu iepurași scoși din pălărie?
De ce este dominat PSD-ul de asemenea inițiative școlărești (pe alocuri, șmecheroase, ca să nu zic golănești)? Aici e aici! A fost contaminat partidul lui Ion Iliescu de vreun virus cu idei stupide? La cît de gomoși sunt conducătorii actuali ai partidului, nici în glumă nu este loc de o asemenea ipoteză. În același timp, oricît s-ar suci și răsuci adepții și adversarii din PSD ai lui Liviu Dragnea, tot nu pot ajunge la cauza acestei derute politice exprimate în aceste 6-7 luni.
Explicația este cum nu se poate mai simplă, aproape băbească. PSD-ul de azi traversează o criză acută de personalități și oameni de valoare. Exact ca și adversarul său de moarte, PNL-ul.
Criza de oameni este boala incurabilă a vieții noastre politice, o boală inoculată de felul în care a fost decontat comunismul și de invazia de personalități promovate de valurile „revoluției din decembrie 1989“. De atunci au început proiectele amatoricești, de atunci au început să domine tot soiul de nulități gălăgioase. România a pornit cu oarece succes pe drumul improvizațiilor și s-a avîntat spre spațiul european cu tot soiul de foști, de aventurieri și de sfertodocți în frunte.
A trecut prima generație de reșapați și a venit rîndul celei de-a doua. Și au venit juniorii de ieri și de alaltăieri ai activiștilor, copiii și nepoții lor, ai băieților de mingi pe la curțile marilor afaceriști din PSD sau din PNL. Și asta avem. Olguța Vasilescu la Muncă, Ilan Laufer la IMM-uri, Rovana Plumb la ce este liber, Cuc la Transporturi, Teodorovici la rezerve. Ce rost mai are să îi înșirăm și pe ceilalți? Același calibru profesional și intelectual, același CV sărac, aceeași mediocritate. Partea de stînga a clasei politice din România este copia fidelă a celei de pe partea dreaptă.
Și atunci de ce să nu devină viața politică din România un soi de buletin de știri al ideilor trăsnite, lansate de niște oameni pe care nu-i poți angaja nici pentru slujbe mult mai modeste?
Excesul de penibil politic trăit de PSD în aceste săptămîni vine numai de la criza de profesioniști și personalități. În ce sunt specialiști Olguța Vasilescu sau Dragnea? Dar Gabriela Firea și Rovana Plumb? Exact în aceleași materii ca și Ludovic Orban sau Raluca Turcan.
Ce personalități științifice, culturale sau de afaceri, ce oameni de nădejde au făcut în ultima vreme un pas către acest partid? Probabil că dacă PSD-ul ar fi fost animat de idei nobile, s-ar fi găsit destui. Dar de cînd PSD-ul a fost dominat numai de combinații și de interese personale, echipa sa de lideri nu putea să arate altfel.
Cornel Nistorescu