AcasăEvenimentCriminalul din Ruscova, care și-a ucis soția în fața copiilor, a fost...

Criminalul din Ruscova, care și-a ucis soția în fața copiilor, a fost trimis în judecată pentru omor calificat

spot_img

DISTRIBUIȚI

În 21 iunie a.c., procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului BILEAC IOAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Magistraţii Tribunalului Maramureş au admis propunerea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 zile, pe numele inculpatului.
Din probele administrate în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 5 iunie 2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a folosit violenţe faţă de soţia sa, victima Bileac Irina, înjunghiind-o în partea stângă a toracelui şi lovind-o cu corp contondent dur, cauzându-i leziuni corporale grave, care au dus la deces.

Astăzi, 28 iunie 2012, procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures au dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv, a criminalului care si-a ucis sotia, iar mai apoi a avut doua tentative de sinucidere. Ioan Bileac din Ruscova a fost pus sub acuzare pentru comiterea infractiunii de omor calificat. ”Probatoriul administrat in cauza, a relevat faptul ca, in dupa masa zilei de 5 iunie 2012, inculpatul Bileac Ioan a folosit violente fata de sotia sa, victima B.I., cauzandu-i leziuni grave, care au dus la deces”, au aratat procurorii.

Dosarul a fost inaintat, spre solutionare, Tribunalului Maramures, magistratii urmand sa se pronunte in legatura cu vinovatia sa. Potrivit localnicilor, barbatul era foarte gelos, iar inainte sa ajunga la crima a mai avut iesiri violente, atat sotia cat si copiii (gemeni) stiind asta, scandalurile au fost frecvente in ultimii ani în familia Bileac.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA