AcasăEvenimentCrimă în familie. În Budești, Nuțu Borodi și-a înjunghiat mortal sora!

Crimă în familie. În Budești, Nuțu Borodi și-a înjunghiat mortal sora!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii Secției 5 Ocna Şugatag au fost sesizaţi duminică, 18 noiembrie, a.c., prin apelul de urgenţă 112 că la un imobil din Budeşti o persoană a fost înjunghiată. Patrula deplasată la faţa locului a constatat că în locuinţă se găseşte o persoană decedată, într-o baltă de sânge, care prezenta o plagă înjunghiată în zona pieptului.Foto: arhivă

Din primele verificări a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, Ana C. de 41 de ani a fost înjunghiată cu un cuţit de către fratele ei Nuţu Borodi de 46 de ani. Învinuitul a fost reținut dde către polițiști, la cererea procurorilor.

La faţa locului s-au deplasat ofiţeri specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale care, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Din rezoluția procurorilor de începere a urmăririi penale, reiese că bărbatul, fiind la domiciliul părinților, în comuna Budești, pe fondul unui conflict spontan, a aplicat o lovitură de cuțit în zona pieptului victimei, cauzându-i o leziune gravă care a provocat decesul acesteia.

Învinuitul Nuțu Borodi a fost internat la Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA