COŞUL DE GUNOI AL EUROPEI Sute de tone de deşeuri ajung la noi sau sunt oprite în ultimul moment la graniţă. Italienii chiar se laudă că îşi aruncă mizeria pe teritoriul românesc.
COŞUL DE GUNOI AL EUROPEI Chestiunea a ajuns deja subiect de dispută şi o delegaţie de parlamentari italieni a venit în România în căutare de răspunsuri.
Sub aceste prelate negre e gunoiul italienilor din regiunea Campania, strâns în ultimii 10,15 ani. Sunt aproape şapte milioane de tone întinse pe 130 de hectare.
Se vede şi din avion şi e atât de mult că Uniunea Europeană se pregătea să-i amendeze pe italieni.
Aşa că italienii au ambalat gunoiul şi l-au pregătit pentru export. Presa italiană anunţa anul trecut că sute de mii de tone ar fi trebuit să ajungă şi în România.
Firma românească despre care vorbeşte oficialul italian are în administrare patru depozite de gunoi, în România. Unul dintre acestea este în judeţul Ilfov. Am ajuns la poarta lor încercând să primim nişte răspunsuri.
„Societatea nu a importat, nu importă și nu intenționează să importe deșeuri din spațiul Uniunii Europene sau din altă parte. Societatea a transmis notificări societăților de presă și publicațiilor din Italia și România, prin care a adus la cunoștintă, că nu a intenționat și nu a importat deșeuri ilegale.”, este punctul de vedere al operatorului depozitului de gunoi.
Ca să vadă exact situaţia din România, totuşi, autorităţile italiene au venit să facă anchetă la noi.
Garda de mediu a intervenit şi a oprit acest import de gunoi. Câteva săptămâni mai târziu, a oprit alte 300 de tone la frontiera României, care veneau potrivit documentelor din Germania, Austria şi Italia. Dar, există informaţii că transporturi similare, cu gunoi menajer, ar fi reuşit să intre la noi în ţară.
Reprezentanţii firmei susţin că nu au nicio legătură cu gunoiul care trebuia să intre în ţară.
„Nu a fost adus la cunoştinţa existenţa vreunei investigaţii penale de genul celor amintite de dumneavoastră. Niciunul dintre anagajaţi şi, implicit, nici domnul., nu îşi însuşesc afirmaţiile despre care precizaţi în cuprinsul mailului că le-ar aparţine.”, spun aceştia.
Totuşi, în România încă mai intră gunoi din Europa.
România trebuia să-şi ecologizeze gropile de gunoi începând din 2009. Încă mai avem 68 care sunt neconforme, iar Comisia Europeană ne-a dat în judecată, în luna februarie.
Astfel, România riscă să plătească şi ea o amendă de 124.000 de euro pe zi.
sursa INFO