AcasăEvenimentSportCoşmar şi umilinţă. Piţurcă nu vrea să-şi dea demisia. Trebuie un referendum?

Coşmar şi umilinţă. Piţurcă nu vrea să-şi dea demisia. Trebuie un referendum?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marţi seara, pe Amsterdam ArenA, naţionala a avut a treia evoluţie consecutivă sub nivelul penibilului. Olandezii nu au forţat deloc şi puteau să ne dea 6 sau 7 goluri. Scorul din Olanda – al 13-lea dezastru din istoria naţionalei. Victor Piţurcă a început meciul cu Olanda cu doi dintre jucătorii care au fost zero barat în penibilul meci de la Budapesta: Grozav şi Bogdan Stancu. Şi la Amsterdam, cei doi au fost tot zero barat, Stancu reuşind doar un şut pe poartă în 94 de minute, dar şi acela respins fără probleme de portar.

Toată lumea din fotbal – antrenori, foşti internaţionali de marcă, ziarişti – l-au criticat pe Piţurcă după meciul de la Budapesta pentru că le-a acordat credit celor doi şi totuşi selecţionerul i-a titularizat şi cu Olanda. Grozav nu mai prinde primul „11” nici măcar la Petrolul, iar Stancu este titular la o echipă turcă care mai mult ca sigur va retrograda şi unde are evoluţii oscilante, chiar dacă mai înscrie câteodată, dar de regulă în meciurile care se pierd. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, a fost titularizat şi Tănase, care de două luni bune nu mai joacă nimic nici la echipa sa de club. Şi acesta evident s-a „remarcat” printr-un joc tot la nivelul penibilului. Practic se poate spune că România a jucat meciul contra celei mai bune echipe din grupă cu 7 jucători de câmp.

Nu au fost acestea singurele erori ale selecţionerului. A fost titularizat în poartă Pantelimon, care de doi ani de zile joacă doar meciurile de cupă în Anglia la echipa sa de club. Rezultatul: o evoluţie nesigură şi erori la 3 din cele patru goluri primite. De ce a renunţat la Tătăruşanu (nu că acesta ar fi într-o formă de zile mari, dar oricum are multe jocuri în picioare şi avea şi ascendentul calificării în faţa celor de la Ajax) nu se ştie. Deşi Tamaş a evoluat foarte slab la Budapesta pe un post care îi este străin (în mod normal Tamaş nu trebuia selecţionat, el de două luni fiind doar rezervă la WBA), a fost utilizat tot fundaş dreapta şi la Amsterdam. Rezultatul, Robben a făcut ce a vrut în zona sa. Nici „rotirea cadrelor” pe postul de fundaş stânga, Raţ în locul lui Ştefan Radu, nu a reprezentat o soluţie. De fapt, niciunul dintre ei nu mai reprezintă o soluţie, iar unul dintre cei mai în formă fundaşi stânga din Europa, Latovlevici nici măcar nu a fost selecţionat.

În mod logic, orice antrenor ar fi schimbat în minutul 30 pe unul din celebra „troică” a non-jucătorilor (Grozav, Tănase sau Stancu), iar la pauză ar mai fi renunţat şi la un al doilea. Nu a fost cazul lui Victor Piţurcă să ia astfel de măsuri.
De faptul că echipa naţională nu are nici o idee în joc, că jucătorii sunt total debusolaţi în teren, că nu există un creier veritabil la mijlocul terenului, că dinspre bancă nu vine nici o idee tactică, nu mai trebuie să amintim.

Atacul tricolor şi grădiniţa olandeză

S-au scris zeci, poate sute de articole – numai în presa română – despre „politica de cadre” a naţionalei dar şi a echipelor de club din Olanda. Faptul a fost vizibil la Amsterdam. O întreagă „grădiniţă” şi trei, maxim patru jucători cu experienţă, aşa se reconstruieşte din mers o echipă atunci când sunt „probleme”. Şi olandezii au avut „probleme” la europenele de anul trecut.

Vă prezentăm componenţa liniei de fundaşi a „portocalei mecanice”, în meciul contra României: Daryl JANMAAT (23 ani), debut în 2012 – 5 selecţii; Stefan DE VRIJ (21 de ani), debut în 2012 – 4 selecţii; Bruno MARTINS (20 de ani), debut în 2012 – 8 selecţii (2 goluri) – toţi trei titulari la Feyenoord Roterdam; Daley BLIND (22 de ani), debut în 2013 – 2 selecţii, titular la Ajax. Calculaţi vă rog media de vârstă şi numărul de selecţii. (La noi, Piţurcă face reconstrucţie cu Tamaş – 30 de ani, rezervă de profesie la WBA, cu Goian – 32 de ani, titular la o echipă de serie B aflată în drum spre Serie C, cu Raţ – 32 de ani, jucător depăşit moral şi de care Mircea Lucescu vrea să scape, şi cu Ştefan Radu – 26 de ani, care când nu are chef să vină la naţională se „accidentează”).

Ei bine, contra „grădiniţei” olandezilor, marile noastre speranţe, Grozav, Stancu şi Tănase nu au mişcat. Şi atenţie, Piţurcă a mai făcut o gafă de proporţii: l-a scos din teren pe singurul jucător care a mai mişcat ceva cât de cât în atac, Adi Popa, deşi acesta câştigase duelurile cu Daley Blind, jucător pe care îl surclasase şi la Bucureşti în returul Steaua – Ajax.

De ce nu a fost încercat Keşeru?

Olandezi şi-au permis să joace cu o întreagă linie de fundaşi de tineret, au mai avut doi „mînji” la mijloc (pe Jermain Lens, la 25 de ani nu-l mai punem la socoteală, el este deja un star) şi încă şase pe banca de rezerve. În schimb, Piţurcă nu l-a introdus în teren nici măcar o repriză pe Keşeru, golgheterul ligii secunde din Franţa (o competiţie foarte tare – n.a.) jucător la o echipă care se bate la promovare cu două foste campioane din Hexagon, pe Maxim (titular în Bundesliga) l-a folosit doar 24 de minute la Budapesta, unde s-a mişcat bine, dar l-a uitat pe bancă la Amsterdam, iar pe Adi Popa l-a scos inexplicabil, pentru a trimite în teren altă nulitate de la Budapesta, Torje, acesta nedepîşindu-şi condiţia nici pe Amsterdam ArenA. Cu siguranţă, cu cei trei în teren, nu aveam şanse să câştigăm, dar poate am fi marcat şi scorul ar fi fost mai strâns, dar cu siguranţă cei trei ar fi trebuit să joace împreună, fiind în acest moment una dintre foarte puţinele soluţii viabile pentru viitor.

Piţurcă nici nu vrea să audă de demisie

Încă de la începutul reprizei a doua, suporterii români aflaţi în tribune au început să scandeze – cel vizat fiind Victor Piurcă – „demisia, demisia!”. După meci, unul dintre comentatorii TVR, i-a spus selecţionerului că s-au primit pe post nenumărate mesaje de la tele-suporteri nemulţumiţi şi i-a pus câteva întrebări (incomode) din parte acestora. Cu tupeu, Victor Piţurcă a răspuns: „astea sunt vrăjeli ca să vă faceţi voi ratting”. Culmea, selecţionerul a dat vina pe jucătorii de la Steaua.

„Jucătorii de la Steaua au obosit după cele patru meciuri grele din Europa League. Mulţi nu sunt puşi la punct cu pregătirea fizică”. (Din câte ştim, Grozav, Stancu, Torje, Tamaş, Goian, Raţ, Pantelimon şi chiar Mutu, nu joacă la Steaua; iar în ceea ce-i priveşte pe Tănase şi Gardoş, despre primul şi cei de la Steaua şi-au dat seama că nu este în formă, iar al doilea nu a evoluat în dubla cu Chelsea). Piţurcă a declarat că nu-şi reproşează nimic (a recunoscut că „poate” nu a antrenat bine echipa sau nu a ales tactica (care tactică, că nu a existat vreuna?) cea mai bună. Mai mult el a afirmat că Stancu este în formă – presa turcă şi datele statistice spun altceva.
Despre demisie, nici vorbă. „Avem şi noi un contract. Suntem încă în cărţile calificării. Nu e aşa uşor să îţi dai demisia! Vom mai pierde jocuri, dar, deocamdată, suntem bine”, a mai spus Piţurcă. Şi pentru ca să nu mai fie întrebat de demisie, Piţurcă a mai precizat că are ca obiectiv construirea unei echipe competitive care să se califice la europenele din 2016. (Pentru cine nu ştie, la viitoarele europene se califică 24 de echipe, nu 16 ca în prezent, aşa că, sunt şanse mari să ajungem la turneul final, chiar fără să facem eforturi prea mari – n.a.)

Ne-au bătut mai rău decât Estonia şi Andorra

În ultimele jocuri pe teren propriu, Olanda a avut drept adversare cele mai slab cotate echipe din grupă: Estonia şi Andorra. Pe ambele le-a întrecut cu 3-0, deci la un scor mai mic decât cel administrat nouă. 0-4 este scorul cel mai sever pe care ni l-a administrat Olanda în cele 7 meciuri din epoca „modernă ( după 1970) în care ne-a învins.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA