AcasăOPINII„Copiatul dăunează grav”

„Copiatul dăunează grav”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Copiatul dăunează grav mai ales celor care beneficiază de copii şi nu de original. Indiferent că este vorba despre un articol de îmbrăcăminte, o lucrare ştiinţifică sau o banală fotografie. Nu puţine au fost cazurile în care „imitatorii” s-au ales cu dosare penale pentru contrafacere ori plagiat. Exemplele sunt numeroase atât la nivel internaţional, naţional sau chiar local.

În domeniul fotografiei de eveniment trebuie să ai un car de idei, tot pe atâta talent şi multă, multă inspiraţie, lucruri care unora dintre colegii de breaslă le lipseşte. Unul dintre băimărenii care se confruntă în ultima perioadă fenomenul contrafacerii este fotograful de evenimente Paul Cătunescu. „Nu cred că cel care copiază munca mea sau ideile mele are de câştigat; poate numai în plan material şi pe durată scurtă. Pe termen lung, nici copiatorul, nici beneficiarii copiilor nu au de câştigat. Cei mai afectaţi de copiile ilegale sunt beneficiarii, care plătesc lucrări de proastă calitate la preţul uneia de valoare. La ce bun  un imitator sau o imitaţie când poţi să beneficiezi de original”, spune Paul. Este în domeniu de mai bine de 11 ani şi în ultimul an şi jumătate a lucrat mult la imaginea pe care şi-a creat-o, una foarte apreciată. „Este destul de deranjant să vezi că ideile tale sunt copiate. Probabil dacă ar fi vorba despre cineva mai cunoscut sau mai apreciat decât mine aş fi măgulit de atenţia care mi se acordă dar în cazul în care sunt copiat de cineva care nu face diferenţa între două tipuri de obiective fotografice, atunci lucrurile se schimbă şi devine deranjant”, mai adaugă Paul.

Astfel de „imitaţii ” sunt, din păcate, din ce în ce mai frecvente pe piaţă şi nu pot accepta ca ele să fie eliminate natural de piaţa concurenţială, care este foarte acerbă în domeniu. Ilegalităţile se „tratează” prin aplicarea legii.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA