AcasăEvenimentCOPALNIC MANASTUR: Braconajul din zona Lăpuşului devine o problemă. Braconierii nu se...

COPALNIC MANASTUR: Braconajul din zona Lăpuşului devine o problemă. Braconierii nu se mai tem de nimeni (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Braconajul în zona Lăpuş începe să devină o problemă tot mai serioasă şi tot mai greu de combătut. O recunosc inclusiv cei care trebuie să aibă grijă de perimetrele de vănătoare. Aceştia susţin că oamenii care se ocupă cu astfel de practici nu se tem de nimic şi de nimeni, având, cum se spune în popor, „spatele asigurat”.

Un ultim caz de braconaj a avut loc în data de 21 decembrie, când în zona localităţii Preluca Veche au fost surprinse 4 persoane care nu îşi justificau prezenţa acolo.

Mai exact, cei 4 bărbaţi deţineau legal autorizaţii de vânătoare, dar nu pe domeniul de vânătoare unde au fost prinşi de autorităţi, după cum susţin cei din urmă. Şi mai grav este faptul că administratorii fondurilor de vânătoare din zonă se plâng că nu o dată au fost agresaţi verbal, dar şi fizic de braconieri.

ACTUALIZARE

Cei patru au fost adusi de politisti la sediul din Copalnic Manastur pentru a da explicatii. La sosire acesteia au negat vehement acuzatiile si au spus ca aveau autorizatie de vanatoare. „Ce faceati cu armele de vanatoare prin padure? Vanatoare! Ce sa facem cu armele! Autorizatie? Este si autorizatie” .

De cealalta parte, administratorii fondului privat de vanatoare sustin ca autorizatia era emisa pe un alt fond de vanatoare nicidecum pe fondul lor de vanatoare.

„Vorbim despre un caz de vanatoare ilegala, braconaj pe fondul de vanatoare 46 Manastur unde am fost informati ca are loc acest braconaj. Ne-am deplasat la fata locului am identificat si am stat de vorba cu patru persoane care aveau armele la ei si practicau vanatoarea. Ne-au spus ca vaneaza vulpi si caini vagabonzi. Exact asta a fost sintagma care au folosit-o. Aveau autorizatie pe alt fond de vanatoare. O practica a lor. E cel putin a doua sau a treia oara cand se intampla acest lucru. S-a mai intamplat la Rusor cand au impuscat un caprior in vazul lumii, cand l-au recuperat si au declarat ca au fost vanat pe fondul vecin in cadrul unei partide de vanatoare organizata. Aici in zona Lapusului avem o problema mare cu braconajul si problema nu ar fi numai a noastra, problema ar trebui sa fie a tuturor celor care intr-adevar vor sa faca ceva pentru natura si pentru animalele salbatice. Aceasta crestere a infractiunilor credem ca sunt de la unele lacune ale legii si mai important cred ca influenteaza nivelul de trai si cultura destul de scazuta in materie cinegetica a vanatorului roman. Am avut cinci sau sase cazuri de braconaj care inca nu au avut finalitate. Am sesizat organele de politie cu probe, cu tot, inca nu au avut finalitate. Ei se descurca pe traseul pe care trebuie sa il decurga dosarul ei se descurca. Stim cu totii ce inseamna acest <descurcat> si vedem cu totii ce se intampla. Putem discuta si cu alti vanatori si puteti afla ce se intampla cel putin in zona noastra” a declarat Mihai Timbus, presedintele fondului privat de vanatoare 46 Manatur.

„Reactia lor a fost violenta atat verbal, cat si fizic. Am fost impreuna cu domnul director, ne-au prezentat in prima faza autorizatia care nu era semnata de catre unul dintre ei si era pentru alt fond de vanatoare. Cand domnul director a sunat la 112 s-au agitat foarte tare au vrut sa plece, au devenit agresivi, l-au lovit cu armele bagate in tocuri, dar cu armele. Unul dintre ei a vrut sa scoata arma din toc si tot ii spunea la altul sa ii dea in cap sa ii dea in cap, dar a fost oprit de fiul lui. Astfel de cazuri sunt destul de dese. A trecut si un satean pe acolo care ne-a spus ca acuma va merge in sat si o sa vina sateni cu furci si cu topoare la noi. O intrebare pe care ne-o tot punem este aceea ca suntem la al nu stiu  catelea sesizare de caz de braconaj care nu are finalitate si ne intrebam de ce? Doi dintre cei patru nu aveau permisele de arma asupra lor asa cum prevedere legea armelor si munitiilor” a spus un vanator prezent la Politia Copalnic Manastur.

„Vanatorul in momentul in care dobandeste calitatea de vanator ar trebui sa stie, trebuie sa porneasca de la premisa ca este un pasionat de vanatoare nu ca vanatoarea ar fi o sursa de hrana sau bani, direct sau indirect. Dupa cum va spuneam, acesti braconieri sustin sau cel putin se erijeaza in niste protejati ai altora, mai mari si mai sus-pusi. De aceea avem si cazul de fata. Chiar cel care a lovit cu arma, chiar el spune ca oricum nu avem ce sa ii facem ca sunt si altii mai tari decat noi. Asta ramane sa vedem daca este cineva mai tare decat legea” a continuat directorul fondului privat de vanatoare.

„Este voarte greu sa susti ceva in Romania. Aici mi s-a spus ca e un fond de vanatoare privat in care investesc bani, vorbim de sume destul de mari. Noi facem sport eu nu sunt braconier. Locuiesc in Anglia si vin in fiecare an la vanatoare si de fiecare data am ocazia sa nu am vanat datorita braconierilor din zona. Si domnul Mihai Timbus imi spune ca nu este, nu este. Eu nu mai inteleg nimic, nu stiu ce trebuie facut. Trebuie sa luam masuri aparte” a declarat un vanator.
VEZI CE SPUN REPREZENTANTII AJVPS MARAMURES 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA