AcasăActualitate112COOPERARE – Misiuni comune ale poliţiştilor maghiari şi cei maramureşeni

COOPERARE – Misiuni comune ale poliţiştilor maghiari şi cei maramureşeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

COOPERARE Continuând o colaborare de aproape două decenii, în perioada 1-7 august delegaţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş şi Căpităniei de Poliţie a judeţului Jasz-Nagykun-Szolnok, Republica Ungară, desfăşoară misiuni comune pe teritoriul ţărilor de apartenenţă ale celor două instituţii, conform calendarului şi competenţelor specifice.


COOPERARE Cooperarea operativă vizează constituirea unor patrule comune, româno-ungare, care să acţioneze pe linie de poliţie rutieră şi ordine publică pentru a acorda sprijin turiştilor români aflaţi în sejur sau în tranzit în Ungaria, sau turiştilor maghiari aflaţi în situaţii similare în România.

Misiunile comune s-au desfăşurat după cum urmează: Doi poliţişti români au fost cooptaţi în patrule comune constituite cu poliţişti maghiari pe raza de competenţă a Căpităniei de Poliţie a judeţului Jasz-Nagykun-Szolnok unde au desfăşurat activităţi preventive pe linie de poliţie rutieră şi ordine publică alături de colegii maghiari. Este vorba despre agent şef adjunct Gabriel Mottl de la Poliția Oraşului Vişeu de Sus şi agent principal Andrea Erdokozi de la Poliția Municipiului Baia Mare.

colaborare pol2

Scopul acțiunilor comune îl reprezintă asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică în sezonul estival în zona de frontieră prin sprijinirea poliţiei maghiare în eficientizarea siguranţei rutiere pe DN 4, acesta fiind una din principalele artere de circulaţie din Ungaria, tranzitată şi de cetăţeni români.
În aceeaşi perioadă, doi poliţişti maghiari au fost cooptaţi în patrule comune constituite cu poliţişti români pe raza de competenţă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi au acţionat, cu predilecţie, pe raza municipiului Baia Mare. Este vorba despre chief police agent András Kovács, şi police agent Zoltán Gulyás.

Potrivit mandatelor încredinţate de Poliţiile Naţionale ale celor două ţări, poliţiştii din patrulele comune au participat la activităţile operative organizate la nivelul structurilor partenere iar în scopul prevenirii încălcărilor de lege, s-au implicat activ în relaţionarea dintre turiştii străini şi autorităţi, atât în ce priveşte lămurirea juridică a chestiunilor de conduită cât şi pentru explicarea prevederilor legale aplicabile pe raza celor două state în materie de ordine publică şi circulaţie rutieră, cu accent pe prevederile legale care reglementează regimul juridic al contravenţiilor.

colaborare pol3

Activităţile comune desfăşurate s-au dovedit a fi un succes din punct de vedere profesional şi au fost remarcate atât de membrii comunităţilor locale în raza cărora s-a acţionat cât şi de participanţii la trafic, fie cetăţeni români, fie cetăţeni maghiari, toţi apreciind iniţiativa colaborării de acest tip ca fiind benefică tuturor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA