AcasăEvenimentSportCONVINGĂTOR - Simona Halep a trecut de Maria și e în turul...

CONVINGĂTOR – Simona Halep a trecut de Maria și e în turul trei la Roland Garros

DISTRIBUIȚI

CONVINGĂTOR Simona Halep, a treia favorită de la Roland Garros, s-a calificat joi în turul al treilea la Paris, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-3, într-o oră şi 22 de minute pe germanca Tatjana Maria, nr. 102 mondial.

Cu o adversară extrem de tenace, care avea chiar un scor favorabil în întâlnirile directe, Tatjana Maria conducând cu 2-0 în urma celor două victorii din 2009, Simona Halep a trebuit să se întrebuințeze serios, dar nu a fost, practic, niciodată în dificultate, impunându-și superioritatea tehnică și, mai ales, tactică, în care a excelat prin precizie și, mai ales, acuratețea loviturilor, fără erori gratuite.

Primul set, unul parcă de tatonare, în care cele două jucătoare au reușit, împreună, nu mai puțin de 5 break-uri, a durat ceva mai mult, 45 de minute, dar s-a încheiat în mod logic, cu victoria româncei, cu 6-4, care a insistat exact în momentul decisiv.

Setul al doilea a fost câștigat mai lejer, în 37 de minute, aducându-i favoritei nr. 3 a turneului parizian o calificare meritată.

În turul următor, Simona Halep va juca împotriva rusoaicei Daria Kasatkina, cap de serie 26, învingătoare, cu 7-6 (1), 6-4, în fața cehoaicei Marketa Vondrousova, jucătoare venită din calificări.

Pentru prezența în turul 3, Simona Halep și-a asigurat un cec de 118.000 euro și 90 puncte WTA.

Sorana s-a oprit 

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul al treilea la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, fiind învinsă joi în două seturi, 7-5, 6-4, de spaniola Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie 21.

Sorana Cîrstea nr. 64 WTA, a cedat în fața spaniolei într-o oră și 29 de minute, ea acuzând în setul 2 o accidentare la umărul drept, pentru care a primit și îngrijiri medicale în timpul meciului.

Pentru calificarea în turul 2 la turneul parizian, Sorana Cîrstea va primi un cec de 70.000 euro și 45 puncte WTA.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

TE-AR MAI PUTEA INTERESA