AcasăEvenimentSportCONVINGĂTOR - Simona Halep s-a calificat în optimi la China Open după...

CONVINGĂTOR – Simona Halep s-a calificat în optimi la China Open după o victorie clară

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONVINGĂTOR Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a evoluat în această după-amiază cu sportiva belgiană Yanina Wickmayer, locul 56 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, China Open. CONVINGĂTOR Programată la ora 9.30, partida a fost amânată de două ori din cauza ploii și a început abia la 15.40.

După un joc foarte bun în care a servit cinci ași, Halep s-a impus lejer cu 6-2, 6-2, după mai puțin de o oră de joc.

Ploaia a amânat ore bune începerea meciurilor de marţi. Halep a intrat pe teren după şase ore de aşteptare, faţă de programul iniţial.

Însă acest lucru nu i-a afectat evoluţia şi românca şi-a impus jocul fără probleme.

Halep a ţinut-o în spatele terenului pe Wickmayer cu mingi lungi şi bine plasate către marginile laterale ale terenului.

Serviciul nu i-a funcţionat foarte bine la început şi i-a permis adversarei să obţină un rebreak după ce jucătoarea din Constanţa a pus primul game pe tabelă.

Sportiva belgiană a greşit mult şi a fost pusă în dificultate de evoluţia ofensivă şi precisă a româncei, astfel că nu a mai câştigat în primul set decât un game la 1-3.

Halep a luat setul întâi cu 6-2, după aproximativ o jumătate de oră.

În setul al doilea, Halep s-a desprins la 2-0, cu break în game-ul de început. Ea a condus apoi cu 5-1, după un nou break realizat la 3-1 şi a închis setul tot cu 6-2 şi meciul după o oră de joc.

În optimi, Halep va evolua cu învingătoarea din americanca Alison Riske, locul 60 WTA, venită din calificări, şi chinezoaica Shuai Zhang, locul 36 WTA.

57f3b32c95f9cf3f14345847

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 62.768 de dolari şi cu 120 de puncte WTA.

 

Halep şi Wickmayer, 26 de ani, s-au întâlnit de patru ori până în prezent, iar jucătoarea belgiană a câştigat de trei ori: scor 6-3, 6-2, în finala turneului ITF de la Torhout, din 2010, scor 6-0, 6-2, în sferturi la Auckland, în 2011, şi scor 6-4, 6-0, tot în sferturi, la Hobart, în 2012.

După ascensiunea Simonei Halep, începută în 2013, cele două sportive s-au întâlnit o dată, în optimile de finală ale Australian Open din 2015 şi atunci românca s-a impus în două seturi, cu 6-4, 6-2.

Simona Halep a participat de patru ori la turneul de la Beijing, cel mai bun rezultat al ei fiind calificarea în sferturile de finală, în 2014, fază în care nu a mai disputat meciul cu Ana Ivanovici din cauza unor probleme de sănătate.

Anul trecut, ea a abandonat în turul al doilea, la scorul de 4-5, în partida cu spaniola Lara Arruabarrena, din cazua unei accidentări la tendonul lui Achile.

Anul acesta, jucătoarea din Constanţa a fost admisă direct în turul al doilea la China Open.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA