AcasăEvenimentCONTROALE RUTIERE - Vizați sunt șoferii băuți la volan și cei care...

CONTROALE RUTIERE – Vizați sunt șoferii băuți la volan și cei care nu respectă regulile de trecere la nivel cu calea ferată

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii maramureşeni au acţionat la sfârşitul acestei săptămâni pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere pe drumurile publice, în zona trecerilor la nivel cu cale ferată şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost constatate nouă infracţiuni şi 376 de contravenţii.

Poliţiştii de la structurile de poliţie rutieră şi transporturi au organizat mai multe acţiuni la sfârşitul acestei săptămâni. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni la regimul circulaţiei.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 376 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 54 la nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 26 de permise şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

Pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii au acţionat ieri pe principalele artere de circulaţie pentru depistarea şi sancţionarea şoferilor care conduc autovehicule deşi se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
Au fost controlate peste 100 de autovehicule şi pentru neregulile constatate au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţiştii băimăreni este de 13 645 de lei.
Poliţiştii maramureşeni atrag atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile la nivel cu calea ferată!

Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.

În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA