AcasăAdministrațieCONTROALE LA RAMPELE DE GUNOI - Ce amendă a primit o firmă...

CONTROALE LA RAMPELE DE GUNOI – Ce amendă a primit o firmă din Baia Mare din cauza unor deșeuri abandonate lângă container

spot_img

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Biroului de Protecție a Mediului – Direcția Poliția Locală Baia Mare au efectuat, în perioada 22- 26 martie, 846 de verificări la platfomele de colectare a deșeurilor menajere situate pe raza orașului. Aceștia au monitorizat 349 de coșuri stradale și au făcut verificări zilnice la containerele metalice, fiind identificate nu mai puțin de 88 de depozite necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public. Urmare a acțiunilor întreprinse la inițiativa primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost întocmite 10 procese verbale, fiind aplicate 9 sancțiuni al căror cuantum se ridică la 9.000 de lei.

Amenda cea mai mare, în valoare de 1.500 lei, pentru abandonarea deșeurilor rezultate din activități specifice, a fost aplicată reprezentanților unei societăți comerciale. Aceștia au abandonat reziduuri la containerul metalic amplasat pe strada Nucului, deși acest lucru este interzis.

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului reamintesc persoanelor fizice și juridice care depozitează deşeuri menajere și nu numai, în alte locuri decât cele amenajate, că pot fi identificate cu uşurinţă datorită camerelor de supraveghere. Cei care încalcă aceste reguli pot fi sancționați contravenţional cu amendă de la 500 la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA