În perioada 11-12 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu inspectori din cadrul Departamentului de Supraveghere Piață R.A.R – București, au desfăşurat două acțiuni pe linia verificării respectării prevederilor O.G. 82/200 și Lg 241/2005.
Aceste acţiuni au avut ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale precum și pentru protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicit cu piese auto noi și second-hand.
Astfel, au fost verificaţi 5cinci operatori economici de pe raza municipiului Baia Mare și a orașului Borșa, care derulează activități de reparații a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.
În urma verificărilor efectuate au fost constatate și aplicate, două sancțiuni contravenționale, pe linia O.G. 82/200, în valoare totală de 8.000 lei.
Totodată, a fost dispusă ca măsură complementară suspendarea temporară a activității celor doi agenți economici sancționați pâna la intrarea în legalitate.
Informații furnizate de IPJ Maramureș