AcasăActualitate112CONTROALE – Comerţul ilicit în atenţia poliţiştilor

CONTROALE – Comerţul ilicit în atenţia poliţiştilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONTROALE La finalul săptămânii trecute, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat controale la mai multe societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate care desfăşoară activităţi comerciale cu produse alimentare şi agroalimentare.

CONTROALE Vineri, 22 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare şi agroalimentare şi a contrabandei cu tutun.

Astfel, poliţiştii au verificat 21 societăţi comerciale şi cinci persoane fizice autorizate.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat o infracţiune de contrabandă şi au aplicat şase sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi a OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 5.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au confiscat ţigări şi bunuri alimentare în valoare de aproximativ 3 000 de lei şi au ridicat în numerar suma de 606 lei.

sursa foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA