AcasăActualitateSocialConsulul Germaniei la Timişoara – fascinat de Maramureş

Consulul Germaniei la Timişoara – fascinat de Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prezent în Maramureş pentru câteva zile, consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Marhun a fost azi, 14 octombrie 2014, oaspetele preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu. El a fost însoţit de Walter Ubelhart – preşedintele Forumului German Român – Filiala Maramureş. Aflat pentru prima oară în Maramureş, oaspetele german s-a declarat impresionat de tot ce a văzut aici: de la relief şi peisaj, până la mocăniţa de pe Vaser şi la arhitectura caselor maramureşene. „S-a modificat puţin componenţa Consulatului Germaniei, în sensul că judeţele Sălaj şi Maramureş vor aparţine de-acum de Consulatul de la Timişoara. Fiind curios să cunosc aceste judeţe, am decis să fac această vizită în nord-vestul României. Am început de la Vişeul de Sus – unde avem o comunitate de ţipţeri, am cunoscut peisajul mirific al Maramureşului, am urcat cu telescaunul la Borşa şi am mers cu mocăniţa pe Valea Vaserului. Am o impresie extraordinară despre judeţul dumneavoastră.” –  a ţinut să precizeze Rolf Marhun.

Discuţiile s-au purtat în jurul prezentării judeţului Maramureş şi a potenţialelor colaborări româno-germane. Domeniul pe care se pot iniţia cele mai bune relaţii româno-germane în Maramureş îl reprezintă turismul, consulul fiind încântat de numărul mare de pensiuni turistice văzute în călătoria sa prin judeţul nostru, de potenţialul turistic al judeţului, de arhitectura tradiţională şi de ospitalitatea şi căldura maramureşenilor. De asemenea, a remarcat diversitatea detaliilor arhitectonice la construcţiile care păstrează încă stilul tradiţional, dar şi preocuparea maramureşenilor pentru ca gospodăria, casa, curtea să le fie frumos amenajate şi curate.

„Judeţul Maramureş a participat cu o delegaţie consistentă la Târgul de Produse Tradiţionale de la Berlin, unde am expus de la produse alimentare ecologice la artizanat, ceramică şi tradiţii populare. Este important să vedem cum se prezintă alte ţări, care este cererea şi oferta, pentru a şti ce trebuie să le oferim turiştilor. Maramureşul este un judeţ cu un potenţial agricol mare. De asemenea, cea mai importantă latură a industriei din Maramureşul de după 1989 este cea de exploatare şi prelucrare a lemnului. Aceasta, pentru că economia a trebuit să se reorienteze după închiderea minelor.” – a declarat preşedintele Zamfir Ciceu, în prezentarea pe care a făcut-o consulului.

S-a vorbit despre imaginea Maramureşului şi implicit a României în Europa, despre faptul că este important ca lumea să ne cunoască aşa cum suntem. „Prin toate acţiunile pe care noi ca administraţie judeţeană le-am făcut pe linia promovării Maramureşului, am dorit ca lumea să ne cunoască aşa cum suntem, cu stilul de viaţă tradiţional, cu obiceiurile noastre străvechi ,care încă se mai păstrează în unele sate din Maramureş. Există încă o discrepanţă majoră între modul cum suntem percepuţi în afara ţării şi modul în care suntem, trăim şi gândim de fapt. Presa occidentală nu ne prezintă întotdeauna pozitiv.”  – susţine preşedintele Zamfir Ciceu. Consulul german a recunoscut că a văzut reportaje de televiziune lipsite de obiectivitate, în care România era prezentată doar ca fiind ţara în care lemnul se taie haotic, fără a arăta că există şi situaţii în care acesta este exploatat corect, în conformitate cu normele de mediu.

„Ştim că Maramureşul are un potenţial turistic uriaş şi de aceea, preocuparea  şi provocarea majoră a administraţiei judeţene este de a realiza o infrastructură cât mai bună pentru a se putea circula civilizat pe drumurile din judeţ. Aceasta este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea turismului. De asemenea, merită remarcată preocuparea autorităţilor judeţene pentru salvarea satului maramureşean tradiţional, subiect pe tema căruia s-a derulat un simpozion săptămâna trecută.” – afirmă Zamfir Ciceu.

Potrivit consulului german, baza de la care se porneşte în domeniul turismului şi al tradiţiei în Maramureş este îmbucurător de înaltă, deoarece aici se remarcă, pe lângă preocuparea autorităţilor şi preocuparea şi colaborarea  oamenilor. „Roadele politicilor dumneavoastră se văd deja. Cred că nu trebuie să-i convingeţi prea mult pe maramureşeni să păstreze tradiţiile, să continue să dezvolte turismul. Cred că sunt conştienţi cu toţii de acest fapt.” – crede Rolf Marhun.

Oaspetelui german i-au fost oferite albume cu Cimitirul Vesel din Săpânţa, Biserici de lemn din Maramureş şi DVD-uri cu muzică tradiţională maramureşeană. S-a convenit, de asemenea, de către ambele părţi, acordarea întregului sprijin celor care doresc realizarea unor parteneriate public-private în turism între Maramureş şi Germania.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA