AcasăEvenimentConsiliul Județean Maramureș vă invită la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului...

Consiliul Județean Maramureș vă invită la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș”

spot_img

DISTRIBUIȚI

„Crăciun în Maramureș”, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente tradiționale ale județului nostru revine în Muzeul Satului din Baia Mare. Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș anunță cu bucurie organizarea celei de-a XIII-a ediții a evenimentului „Crăciun în Maramureș”, acesta urmând să aibă loc sâmbătă, 18 decembrie, în același decor magic al „Satului de pe Deal”. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 11:00, iar accesul publicului în incinta Muzeului Satului va fi permis începând cu ora 10:00.

La reușita acestei ediții vor contribui și unități administrativ-teritoriale reprezentative pentru toate cele patru zone etnografice ale județului, dornice să-și asume rolul de gazde ale gospodăriilor tradiționale și să-și întâmpine colindătorii. Băsești, Fărcașa, Cavnic, Mireșu Mare, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Bistra, Petrova și Vișeu de Sus sunt unitățile administrativ-teritoriale care au răspuns invitației de a reda tradițiile și obiceiurile zonelor pe care le reprezintă.

Cu multă emoție și bucurie vor veni să ne vestească Nașterea Domnului: Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, „Coconii Maramureșului”, „Mugurii Maramureșului” și „Mugureii Maramureșului” din cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, elevi ai Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” Maramureș și ai Palatului Copiilor Baia Mare, grupul Doina Maramureșului, dar și cete de colindători din Baia Sprie, Bicaz, Budești, Dumbrăvița, Lăpuș, Petrova, Poienile de sub Munte, Rozavlea, Satulung, Săcălășeni, Strâmtura, Șieu și Vișeu de Sus.

După obiceiul locului, din vatra ospitalității nu pot să lipsească bucatele alese cu care maramureșenii își cinstesc oaspeții la moment de mare sărbătoare, dar nici darurile oferite cetelor de colindători. Mirosul cetinii de brad și al preparatelor tradiționale pregătite la fața locului, răsunetul colindelor și clinchetul clopotelor, dar și redarea fidelă a tradițiilor care au dus departe renumele Maramureșului vor contribui la atmosfera festivă, demnă de cea mai frumoasă sărbătoare din an.

Având în vedere faptul că întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă este despre a dărui, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a evenimentului Crăciun în Maramureș va fi organizat și un târg al meșterilor populari și producătorilor locali, unde vizitatorii vor găsi inspirația pentru a pune sub brad cele mai frumoase cadouri, născute din dibăcia păstrătorilor tradiției meșteșugurilor maramureșene.

Meșterii populari și producătorii locali vă așteaptă cu costume populare, podoabe, obiecte ceramice și icoane pictate pe sticlă, precum și bunătăți de-ale locului făcute după rețete păstrate din moși-strămoși. De asemenea, va fi inaugurat cuptorul tradițional de pâine din „Satul de pe Deal”.

Cu drag și dor de sărbătoare, v-așteptăm cu mic, cu mare!

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA