Un deputat vrea măsuri dure împotriva unor judecători şi procurori. Un deputat vrea ca judecătorii și procurorii să plătească pentru erorile judiciare!
Așa se face că politicianul propune schimbarea unui articol din actuala lege privind statutul magistraților, astfel încât Statul să-și recupereze prejudiciile direct de la judecătorii sau procurorii care greșesc. Cum s-ar putea întâmpla asta? Statul să fie obligat să-i dea pe magistrați în judecată! Constantin Mihail Igeanu a stat 9 luni închis pe nedrept, după ce, în iulie 2010, a fost acuzat de omor. Pe parcursul anchetei, unchiul lui a mărturisit că el este adevăratul vinovat. Niciun magistrat însă nu a ținut cont de mărturia acestuia și l-a trimis după gratii pe nepot.
Ulterior, tânărul s-a judecat la toate instanțele din țară, iar Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv. A primit despăgubiri în valoare de 65 de mii de lei, pentru perioada în care a stat inutil în detenție. Nici procurorul, nici judecătorul nu au fost trași la răspundere, pentru vreo eventuală eroare judiciară. Și asta pentru că statul nu a cerut-o. Tocmai asta vrea să schimbe un deputat independent. Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor spune acum că, dacă un magistrat ia o decizie cu rea credință sau cu neglijență gravă, poate fi dat în judecată de statul român care să obțină despăgubirile plătite celui prejudiciat.
Parlamentarul vrea ca opțiunea statului să devină obligația acestuia, iar procurorii sau judecătorii care decid greșit ori cu intenție să plătească din propriul buzunar. „Eu nu înțeleg de ce un magistrat care e vinovat și crează prejudicii statului român nu plătește pentru ele, în timp ce un cetățean obișnuit care este vinovat sau are o datorie către stat, imediat este executat de autorități.”, a spus deputatul Daniel Oajdea, conform Protv.
Judecătorii nu sunt de acord cu această modificare și susțin că-și conform actualei legei-ei pot fi trași la răspundere în cazul în care greșesc. „Este o propunere care nu rezolvă o problemă, dacă aceasta există, pentru că există deja cadrul legal, stabilit în legea de organizare, și în Constituția României, care permite statului să exercite acțiunea împotriva judecătorului. Deci nu lipsa unei legi este motivul care ar determina o imposibilitate a statului de a-și recupera, atunci când este necesar, și când se impune, prejudiciul generat de atitudinea culpabilă a unui judecător.”, spune Dana Gârbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Propunerea deputatului urmează să fie discutată în Parlament.
stiripesurse.ro