AcasăActualitatePoliticCongres PSD în luna aprilie. Din 11 februarie vor avea loc alegeri...

Congres PSD în luna aprilie. Din 11 februarie vor avea loc alegeri în toate organizațiile locale, inclusiv cele din Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Congresul Partidului Social Democrat va avea loc pe 20 aprilie, a anunţat luni preşedintele formaţiunii, premierul Victor Ponta. Decizia a fost luată la propunerea lui Ponta de Biroul Permanent Naţional al PSD. Andrei Dolineaschi a devenit secretar general adjunct al PSD, în condiţiile în care secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, este şi membru al Guvernului.
„Din punct de vedere politic am validat propunerea către Comitetul Executiv Naţional şi forurile statutare de a avea congresul pe 19 – 20 aprilie, în Bucureşti. Până la acest congres toate structurile noastre locale, începând de pe 11 februarie, vor avea alegeri, dezbaterile prevăzute în mod obişnuit de statutul PSD şi de modul de organizare al PSD, iar în cadrul congresului vom alege noua conducere pe un mandat până la alegerile din 2016”, a spus premierul.
PSD va avea opt vicepreşedinţi pe regiuni, iar opt dintre liderii naţionali vor răspunde de marile domenii de importanţă naţională. „Sigur, pot să am oameni pe care îi prefer vicepreşedinţi, dar trebuie să-i aleagă colegii mei”, a spus Ponta, argumentând că nu se va merge „ca în vremea lui Geoană”. Preşedintele PSD a arătat că partidul are şi un alt rol decât acela de a fi parte a unui guvern.
„Mesajul meu a fost acela de a nu considera că activitatea politică la PSD s-a închis, că ne-am mutat toţi la guvern. Modul de desfăşurare al alegerilor, structurile, modul nostru de a organiza dezbaterile, de a avea departamente, tocmai acest scop îl are”, a spus liderul social-democraţilor.
El a menţionat că nu se va pune condiţionarea între funcţiile din guvern şi cele din partid. „Nu se pune problema, pentru că funcţia de ministru este mai puţin sigură decât funcţia politică. Însă în BPN se află atât miniştri şi primari de mari municipii, preşedinţi de Consilii Judeţene, preşedintele Camerei Deputaţilor şi alţii fără funcţie. BPN înseamnă mult mai mult decât o anumită instituţie.

La Congresul PSD nu vor avea loc excluderi
Întrebat dacă mai este valabilă sancţionarea unui coleg de partid, care s-ar fi lăudat că ar putea fi numit premier, Victor Ponta a arătat că nu doreşte să mai fie nimeni exclus şi a punctat că în conflictul care a avut loc în urmă cu un an şi jumătate cu fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, exclus atunci din partid, nu au existat de fapt mijloace referitoare la o discuţie normală între cele două părţi. Victor Ponta a afirmat că acum acest coleg „nu este nevătămat, dar este viu”.
„E viu. Am avut o discuţie lămuritoare, Nu vreau să ajung la excluderi cu nimeni. Nu e nevătămat, e doar viu. Nu doresc să comentez acest subiect, obligaţia mea ca lider al PSD este să rezolv lucrurile de bucătărie internă în interior. Când am ajuns în urmă cu un an şi jumătate la acest conflict şi la excluderea d-lui Geoană, a fost ca n-am reuşit să găsesc soluţia normală pentru o discuţie între noi. Dar nu-mi doresc să exclud pe nimeni din PSD, ci să aduc oameni în PSD”, a spus Victor Ponta.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA