AcasăEvenimentCONDOLEANȚE - Mesajul Episcopiei Ortodoxe la moartea jurnalistului Octavian Butuza

CONDOLEANȚE – Mesajul Episcopiei Ortodoxe la moartea jurnalistului Octavian Butuza

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONDOLEANȚE Vestea că Octavian Butuza a încetat din viaţă a căzut peste Baia Mare ca un trăznet. Era omul tuturor, aşa cum îi plăcea să se adreseze telespectatorilor care îl urmăreau şi care îl iubeau foarte mult.

În ultimii ani a urmat cursurile Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul Centrului Universitar Nord, pe care le-a absolvit cu o lucrare de licenţă unică în peisajul românesc, intitulată   „Efectele dezastruoase ale televiziunii asupra caracterului moral al copiilor”, după care a făcut şi masteratul tot în teologie.

Cu binecuvântarea noastră a devenit profesor de religie la mai multe şcoli şi licee din Municipiul Baia Mare, desfăşurând o activitate de excepţie printre profesorii de religie. Am avut nenumărate şi sincere emisiuni la diferite posturi de televiziune unde a lucrat, pe care le-a publicat într-un volum, cu acordul nostru.

L-am preţuit şi l-am avut în mare cinste cu toate ocaziile în care am participat la evenimentele organizate de instituţiile din oraş şi judeţ. Era un maestru de ceremonii de înaltă ţinută artistică, arătând mult respect faţă de auditoriu.

Regretăm profund că deşi a fost mult iubit de public şi de prieteni, desigur cu unele greutăţi în familie şi în cariera profesională, a preferat să se despartă de toţi cei dragi într-un mod pe care Dumnezeu nu îl aprobă, deoarece viaţa este darul lui Dumnezeu, iar omul are o mare responsabilitate faţă de un atât de mare dar.

Cu părere de rău pentru această despărţire neaşteptată, Îl rugăm pe Dumnezeu să-I fie milostiv şi spunem creştineşte:

Dumnezeu să-l ierte!

† IUSTIN HODEA SIGHETEANUL  Arhiereu vicar

al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA