AcasăEvenimentCONDAMNARE - Un an de inchisoare cu suspendare pentru liderul rromilor din...

CONDAMNARE – Un an de inchisoare cu suspendare pentru liderul rromilor din Baia Mare. Ghiulai poate face recurs

spot_img

DISTRIBUIȚI

„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că Tribunalul Maramureş a hotărât astăzi, 12 noiembrie 2012, prin sentinţa penală nr. 561 pronunţată în dosarul nr.336/100/2012 având ca obiect traficul de influenţă, condamnarea inculpatului Ghiulai Gheorghe, în vârstă de 54 de ani, fără antecedente penale, domiciliat în Baia Mare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, şi i-a atras  atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

De asemenea, instanţa i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a şi b Cod penal, dispunând totodată suspendarea executării lor pe durata suspendării executării pedepsei, şi a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.200 lei şi obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 1.800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Hotărârea nu este definitivă,  putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare”

Informatii Judecător FIŢIGĂU VASILE ION

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA