AcasăActualitatePoliticCOMUNICAT - „Veştile bune pentru români sunt veşti rele pentru PDL”

COMUNICAT – „Veştile bune pentru români sunt veşti rele pentru PDL”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a declarat că acuzaţiile aduse de către preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, pe lângă faptul că sunt total nefondate, sunt şi surprinzătoare. Declaraţia ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, potrivit căreia că nu există nicio decizie de tăiere a salariilor sau de disponibilizări în cadrul companiei Poşta Română, ar fi trebuit să fie primită ca o veste bună, nicidecum calificată ca fiind „halucinantă”.

Mai mult, deciziile Guvernului Ponta, de a lua măsuri drastice, cum ar fi disponibilizări sau micşorări de salarii, numai în situaţii critice – aşa cum a fost cazul Poştei Române – sunt acum descrise de domnul deputat Daniel Buda ca fiind „derapaje politice”. Este de înţeles, totuşi, reacţia domnului deputat Buda, în condiţiile în care partidul din care face parte, a fost consecvent, în ultimii opt ani, în acţiunile împotriva românilor.

În plus, membri de sindicat au solicitat o intervenţie la Guvernul României pentru a încerca rezolvarea problemelor pe care angajaţii Poştei Române le ridică. Ministrul Liviu Marian Pop a declarat că sunt deschişi la dialog, deşi se pare că membri sindicatelor au refuzat, până acum, trei invitaţii venite din partea directorului general.

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, îi reaminteşte, pe această cale, preşedintelui PDL Cluj, Daniel Buda, că Poşta Română avea, în luna mai, aproximativ 35.000 de angajaţi. Aceeaşi companie a înregistrat, în ultimii trei ani, pierderi în jurul sumei de 100 de milioane de euro. Disponibilizările din luna mai, împreună cu noile strategii comerciale pentru scăderea cheltuielilor şi pentru creşterea veniturilor au fost necesare pentru a se evita intrarea în insolvenţă a companiei Poşta Română. În urma acelor măsuri, care au readus pe linia de plutire compania Poşta Română, Guvernul nu a mai pus problema unui nou val de disponibilizări sau de a reduce salariile angajaţilor.

Totodată, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, face apel la memoria democrat-liberalilor clujeni pentru a descrie corect alocarea sumelor din din Fondul de rezervă bugetară. Sumele la care fac referire domnii din PDL, în frunte cu Emil Boc, au fost alocate de Guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu, blocate apoi de actualul Cabinet iar, în urma deciziei Curţii Constituţionale, s-a dispus plata doar pentru acele unităţi administrativ-teritoriale care înregistrează arierate.

Liviu Marian POP, Ministrul delegat pentru dialog social

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA