AcasăMARAMURESUL ISTORICCOMUNICAT PREFECTURĂ - Incident la societatea Plimob. Pacientul va fi externat

COMUNICAT PREFECTURĂ – Incident la societatea Plimob. Pacientul va fi externat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 18 noiembrie, în jurul orei 15, la societatea Plimob din Sighetu Marmației au avut loc o explozie și un incendiu. Explozia s-a declanșat într-un buncăr folosit pentru strângerea prafului de lemn.

Evenimentele s-au soldat cu trei victime: o persoană a suferit arsuri pe 12% din suprafața corpului (pe membrele superioare, gât și față), fiind trimisă pentru evaluare și tratament la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, iar alte două persoane au suferit ușoare intoxicații cu fum, fiind reținute la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru câteva zeci de minute, timp în care li s-a administrat oxigen. Doctorii sunt foarte optimiști în toate cele trei cazuri.

Prefectul județului Maramureș, ing. Anton Rohian, s-a deplasat miercuri după-amiază la fabrica de mobilă, precum și la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, urmând ca în cursul zilei de azi să viziteze victima internată în Baia Mare. „Situația este sub control la Plimob. Am o mare admirație pentru această fabrică, cred că totul a fost un incident nefericit. Cele trei victime se află pe mâini bune la spital. Mă doare ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat prefectul Anton Rohian.

Instituțiile abilitate au început de ieri verificări la societatea Plimob, pentru a determina cauzele exploziei și ale incendiului. (Instituția Prefectului – Județul Maramureș)

spitalul judetean BMPacientul rănit în urma exploziei de la Plimob Sighet va fi externat săptămâna viitoare din Spitalul Județean Baia Mare  

În după-amiaza zilei de luni, 18 noiembrie 2015, în jurul orei 18.00, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost internat un muncitor rănit în urma exploziei produsă la fabrică de mobilă Plimob, din Sighetu Marmației. Pacientul în vârstă de 30 de ani prezenta arsuri de gradul 2 și 3 pe membrele superioare și parțial pe față, fiind afectată mai puțin de 10% din suprafața corpului. A fost internat pe Secția Chirurgie Plastică a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, starea lui fiind stabilă în acest moment. Pacientul se află în afara oricărui pericol și, potrivit medicului șef al Secției de Chirurgie Plastică, Costache Chertif, va fi externat în cursul săptămânii viitoare.(Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA