Acasăsinucidere maramuresCOMUNICAT DE ANCHETĂ – Percheziții la șeful vămilor rusești, apropiat al lui...

COMUNICAT DE ANCHETĂ – Percheziții la șeful vămilor rusești, apropiat al lui Putin

spot_img

DISTRIBUIȚI

COMUNICAT DE ANCHETĂ  Percheziţii au fost efectuate marţi în birourile şi la domiciliul şefului vămilor ruseşti în cadrul unei vaste anchete asupra contrabandei cu băuturi alcoolice de lux, unele canale media considerând operaţiunea o tentativă a serviciilor de securitate de a prelua afacerea, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Cercetările la sediul Serviciului federal al vămilor au avut loc „inclusiv în birourile directorului Andrei Belianinov şi ale adjuncţilor săi Ruslan Davidov şi Andrei Strukov, precum şi la domiciliul directorului”, a precizat într-un comunicat Comitetul de anchetă, organism însărcinat cu principalele investigaţii.

Aceste operaţiuni au constat în confiscarea unor documente legate de o anchetă deschisă în urma suspiciunilor de import ilegal de alcool în cantitate mare şi de neachitare a obligaţiilor vamale, potrivit aceleiaşi surse. Fotografii făcute în cursul acestor percheziţii – difuzate de site-ul internet Gazeta.ru – arată anchetatorii descoperind cutii de pantofi pline cu dolari şi euro într-o vilă luxuoasă cu piscină şi numeroase obiecte de artă.

În cadrul acestui dosar, patru oameni de afaceri au fost inculpaţi, potrivit Comitetului de anchetă, între care directorul general al holdingului Forum, Dmitri Mihalcenko, foarte influent la Sankt-Petersburg. Acesta fusese arestat în martie pentru import ilegal de băuturi alcoolice de lux. Mai multe canale media au semnalat faptul că agenţi ai FSB, urmaş al KGB care are sub control paza frontierei, au participat la percheziţii.

Andrei Belianinov lucrase el însuşi în serviciile de informaţii sovietice, într-un post în Germania de Est în anii 1980. Potrivit portalului newsru.com, în a doua parte a anilor 1980, el era angajat al Ambasadei URSS în RDG, unde l-a cunoscut pe viitorul preşedinte rus Vladimir Putin, care activa pe atunci ca agent KGB la Dresda.  Potrivit mai multor experţi citaţi de presă, acest dosar intră în general în cadrul unei reorganizări a serviciilor de securitate, aflate uneori în conflict între ele, cu arestări, destituiri şi crearea unor noi unităţi.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA