PROSTIA DUȘMANILOR Băsescu va muri liber și bogat, amuzat de prostia dușmanilor săi. Așa sună, în traducere, concluzia comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009.

Sezonul de vînătoare la despoți s-a încheiat înainte de a începe. Adevărul are deja burtă și rate la bancă, se întoarce pe partea cealaltă, cu fața buhăită de somn.

Să ne amintim că această comisie s-a format cu scopul de a lămuri ce căutau în sufrageria mafiotului Oprea șefii DNA și SRI. Era un moment în care voturile se numărau, datele erau transmise prin STS, operațiunile de colectare din ambasade erau în toi, iar soarta regimului Băsescu atîrna într-un fir de epolet. În țară, Geoană începuse țopăiala, numărătoarea paralelă îl dădea învingător, iar povara egalării era de acum o sarcină externă. Băsescu a luat un al doilea mandat împotriva aparențelor electorale, printr-o răsturnare iscusită de scor, inversînd istoria, modificînd destine și schimbînd sensul unei democrații în care toată lumea s-a străduit să creadă.

Ce căutau șefii instituțiilor de forță împreună la ceasul fatal? La această întrebare trebuia să răspundă comisia. Pe acest subiect trebuia să formuleze suspiciuni rezonabile, dacă ar fi găsit.

În schimb, comisia s-a preocupat de altele. După cum reiese din raport, comisia a însăilat un mecanism de fraudare despre care rîd astăzi și primarii chemați în instanță să dea declarații despre votul multiplu. Comisia a tras concluzia că în 2009 s-au fraudat alegerile prezidențiale fiindcă Boc a demis prefecții PSD – partid retras de la guvernare – și a numit în loc prefecți PDL – partid rămas la guvernare. Că Băsescu și Boc au comis fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu adoptînd hotărîri și punînd în circulație hîrtii legale. Că Președinția și Guvernul „s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu”.

Asta e tot ce a putut comisia. Atît a produs ea după luni de geamăt și de zbucium. A scufundat în ridicol o instituție sobră (o comisie parlamentară de anchetă) și a compromis un tip de acțiune (ancheta parlamentară) de care societatea noastră, măcinată de neîncredere, avea nevoie ca de aer.

Concluzia comisiei de anchetă enunță, pe larg, practica electorală unanimă. Nu rezultă de nicăieri că Guvernul Boc sau președintele Băsescu să fi comis vreo faptă ilegală. Dimpotrivă, au aplicat legea, permițîndu-i să acționeze în favoarea lor. Că în umbra acestor hotărîri s-a derulat votul multiplu, că mașinăria electorală și-a făcut de cap, astea n-au de-a face cu complotul politic, ci cu obiceiul generalizat. Toți actorii politici au beneficiat de aceste consecințe, dar puțini au făcut-o încălcînd legi, fiindcă nu era nevoie. Libertatea pe care legea a lăsat-o furtului la nivel local a fost întotdeauna destulă.

Așa cum s-a născut ea din denunțul unui martor ocular, această comisie trebuia să fie interesată nu de furtul local, ci de furtul național, de furtul filozofic, de furtul la nivel înalt, instituționalizat, secret și nedemonstrabil.

Că „s-au furat” alegerile știe toată lumea. Era o bună ocazie să aflăm și cine le-a furat. Dar a trecut.