AcasăActualitateSocialComandamentele pentru situaţii de urgenţă rămân pregătite de intervenţie

Comandamentele pentru situaţii de urgenţă rămân pregătite de intervenţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

La videoconferinţă vicepremierilor Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea cu prefecţii, subprefecţii şi membrii Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă au fost analizate efectele fenomenelor meteorologice periculoase, situaţia operativă şi măsurile aplicate de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi comitelele locale.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a precizat că şi în perioada următoare vor fi precipitaţii, în timpul zilei va fi soare, iar după-amiaza vor fi averse, iar cantităţile pot fi însemnate, la o valoare de 40 l/mp. Va ploua sâmbătă şu duminică, iar începând de luni şi până miercuri ploile torenţiale revin, iar cantităţile de precipitaţii  vor fi tot mai mari. Pentru sâmbătă şi duminică nu vom emite avertizări, însă este posibil ca pentru perioada 10-12 iunie să avem atenţionări meteorologice. Deocamdată nu putem preciza zonele afectate, însă în momentul în care vom cunoaşte cu precizie judeţele, vom emite aceste avertizări, a mai adăugat Ion Sandu.

Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut prefecţilor să rămână activate comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar şi pregătite de intervenţie.

Prefectul Anton Rohian a spus: „Nu am avut probleme la nivelul judeţului Maramureş ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase. Cantităţi mai importante de precipitaţii au căzut, în intervale scurte de timp,  la Suciu de Sus – 21,2 l/mp, Copalnic -17l/mp, Cavnic-16 l/mp, Ocna Şugatag -12,8 l/mp.Nu au fost semnalate probleme în reţelele de distribuţie cu energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare. Membrii grupurilor de suport tehnic rămân în alertă, comitelele locale pentru situaţii de urgenţă sunt vor interveni dacă situaţia o va impune în sprijinul populaţiei.”

Principalele cursuri de apă din judeţ au avut debite şi niveluri în creştere.Nu aşteptăm să ne confruntăm cu inundaţii pe principalele cursuri de apă mari. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 95%.

Meteorologii prognozează că vremea va fi astăzi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros ziua, când local vor cădea ploi cu caracter de aversă însoţite şi de descărcari electrice. Izolat, cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 24 de grade Celsius, iar cele minime între 10 şi 13 grade Celsius. Izolat, în zonele joase se va semnala ceaţă. Vremea va fi sâmbătă uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în cursul zilei, când local, la munte şi pe arii restrânse în rest, vor cădea ploi cu caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 26 de grade Celsius, iar cele minime între 10 şi 14 grade Celsius. Pentru duminică vremea rămâne uşor instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros după-amiază şi seara, când pe arii restrânse vor cădea ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade Celsius, iar cele minime intre 12 şi 15 grade Celsius.  Luni, cerul va prezenta înnorări accentuate în cursul după-amiezii şi al nopţii când pe arii extinse vor cădea ploi cu caracter de aversă însoţite de descărcari electrice şi unele intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii favorabile pentru căderi de grindină.

Situaţia hidrometeorologică  este  monitorizată permanent de către pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş, respectiv Dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA