AcasăEvenimentSportCM Brazilia 2014. Preliminarii. România nu s-a împiedicat nici de Andorra și...

CM Brazilia 2014. Preliminarii. România nu s-a împiedicat nici de Andorra și este în graficul calificării!

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Naționala României a câștigat cu 4-0 meciul de pe teren propriu cu Andorra, al doilea din cadrul preliminariilor pentru Mondialul din 2014. Aceasta este prima victorie a României pe Arena Naţională, după remizele cu Franţa, Belarus şi Uruguay.
Trupa lui Pițurcă a marcat câte două goluri în fiecare repriză, Torje și Costin în prima parte și Găman și Maxim pe final de meci.
Ca și în primul meci din preliminarii, cel cu Estonia din deplasare, România a început meciul cu frâna de mână trasă. Tricolorii au avut o posesie zdrobitoare, au atacat în permanență, dar s-au apropiat cu destulă dificultate de poarta adversă în primul sfert de oră.
Andorra a dat tonul ocaziilor de gol, cu o fază periculoasă din minutul 5, ocazie care a fost de fapt singura a oaspeților în prima repriză. Atacul României a preluat însă frâiele meciului și în minutul 29 Gabriel Torje a deschis scorul cu un șut splendid cu stângul de la distanță.
Marica a continuat să arate un joc excelent, ca și în meciul cu Estonia, a fost autorul câtorva ocazii de gol, dar n-a reușit să înscrie. A făcut-o însă Costin Lazăr, jucătorul care s-a întrecut în gafe în primul meci din preliminarii. Fostul jucător al Rapidului a marcat cu un minut înainte de pauză, și el cu șut de la distanță la bara din stânga.
Victor Pițurcă a făcut o modificare surprinzătoare la pauză, Tătărușanu intrând în poartă în locul lui Lobonț. Câteva minute mai târziu și Marica a părăsit terenul cu o ușoară accidentare, în locul lui intrând Raul Rusescu, debutant în națională.
Ultima schimbare a României a venit aproape de final, când Alexandru Maxim a debutat și el la națională, intrând în locul huiduitului Tănase. Chiar dacă jocul tricolorilor a fost și în repriza a doua axat pe ofensivă, ocaziile de gol au fost mai puține. Lipsa de inspirație la finalizare a dus și la o oarecare stare de enervare a celor aproape 25.000 de spectatori, care au luat pe rând în colimator câte un jucător pentru șuturile ratate de la distanță.
Până la urmă, așteptările suporterilor pentru al treilea gol au fost răsplătite în minutul 90. Valerică Găman a fost creditat ca autor al golului, deși portarul Andorrei a avut o contribuție mai mare. Torje a centrat din lovitură liberă de pe stânga, Găman a deviat cu capul în bară, de acolo mingea l-a lovit pe portar și a intrat în plasă.
Scorul final a fost stabilit cu câteva secunde înainte de încheierea partidei. Alexandru Maxim a luat o fază pe cont propriu încă de la mijlocul terenului, a urcat în banda stângă și a intrat prin dribling în careu, finalizând cu un șut în diagonală pentru un 4-0 care a aduce a doua victorie a tricolorilor în preliminarii.
România: Lobonţ (Tătăruşanu ’46) – Măţel, Chiricheş, Găman, Raţ – Bourceanu, C. Lazăr – Torje, Grozav, Tănase (Al. Maxim ’80) – Marica (Rusescu ’54). Antrenor: Victor Piţurcă.
Andorra: Gomes – Rodrigues, E. Garcia, Lima, M. Garcia – Ayala, Vieira – Clemente (Moreno Marin ’86), Pujol Lorenzo (Britos ’80) – Gomes Perez (Silva Garcia ’70). Antrenor: Jesus Luis Alvarez.
După fiecare gol marcat de România, la staţia de amplificare s-a pus un fragment din melodia „Ciuleandra” cântată de Maria Tănase: „Două fire, două paie, ia ciuleandra la bătaie şi înc-o dată măi băieţi”.
La meci au asistat, printre alţii Gigi Becali, Florian Walter, Florin Răducioiu, Gică Popescu şi Ilie Năstase.
România va întâlni în următoarea partidă reprezentativa Turciei, meciul urmând să aibă loc la 11 octombrie la Istanbul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA