AcasăAdministrațieCLARIFICARE OFICIALĂ- De ce sunt obligați maramureșenii să poarte măști și în...

CLARIFICARE OFICIALĂ- De ce sunt obligați maramureșenii să poarte măști și în spațiile publice EXTERIOARE și cât de legală este hotărârea luată de CJSU Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a întrunit vineri, 15 mai, într-o ședință extraordinară pentru a stabili completări ale măsurilor luate la nivel național pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Printre măsurile anunțate de către autoritățile județene s-a enumerat și obligativitatea purtării măștii de protecție în absolut toate spațiile publice, deși la nivel național s-a luat decizia ca acestea să fie obligatorii doar în spațiile publice închise.

În urma comunicatului transmis de către CJSU Maramureș, în care nu se preciza în cuvinte exacte acest lucru, mulți dintre maramureșeni, inclusiv cititori ai ActualMM.ro, nu au înțeles exact despre ce este vorba. Unii cetățeni nu au avut încredere că informația e reală, în timp ce alții au acuzat că în comunicat nu este destul de bine specificată măsura sau au invocat ilegalitatea acesteia.

Pentru a spulbera orice fel de suspiciuni, ActualMM a luat legătura cu purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă. L-am întrebat care este motivul pentru care autoritățile județene au decis să completeze astfel măsura luată la nivel național privind obligativitatea purtării măștilor de protecție.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, pentru a preveni și limita infecția cu noul Coronavirus la nivelul județului nostru, CJSU Maramureș a decis că se impune purtarea măștii de protecție și în spațiile publice exterioare”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, pentru ActualMM.ro.

De asemenea, i-am solicitat purtătorului de cuvânt să ne spună dacă este legal ca autoritățile județene să completeze măsurile luate de autorități în starea de alertă.

În starea de alertă comitetele județene pentru situații de urgență pot decide măsuri complementare pentru a preveni, limita și înlătura consecințele unor evenimente care pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor. Maramureșul, de asemenea, a fost printre primele județe în care s-a decis purtarea măștii de protecție sau alte obiecte vestimentare care să acopere gura și nasul oamenilor, în perioada stării de urgență, iar decizia a fost stabilită tot prin hotărâre a CJSU, în data de 4 aprilie a.c., cu aplicare din data de 6 aprilie, inclusiv pentru persoanele care tranzitau județul nostru”, ne-a mai declarat Dan Bucă.

Iată comunicatul inițial al CJSU Maramureș, după hotărârile luate în cadrul ședinței extraordinare din 15 mai:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit astăzi, 15 mai a.c., în ședință extraordinară, în sistem online și a decis următoarele măsuri care au fost aprobate prin Hotărârea nr.22/2020: pentru prevenirea și limitarea infecției cu COVID-19, agenții economici următori: hipermarket-uri, supermarket-uri, market-uri care au locații/puncte de lucru în județul Maramureș, vor întreprinde, pe perioada stării de alertă următoarele măsuri: organizarea accesului/ieșirii clienților se va face unidirecțional, o singură intrare respectiv o singură ieșire; asigurarea unei suprafețe minime de 4 metri pătrați pentru fiecare client/persoană; păstrarea unei distanțe minime de 2 metri la casele de marcat și a clienților la intrarea în magazine; se va proceda la dezinfectarea suprafețelor expuse și la evitarea aglomerării de persoane în zona caselor de marcat; personal anume desemnat va proceda la testarea termică (termometrizare digitală) a clienților fără contact și va proceda la interzicerea accesului în incintă a clienților care prezintă stare febrilă de sănătate, cu temperatură care depășește valoare de 37,3 grade Celsius. Pe durata stării de alertă se interzic organizarea târgurilor/expozițiilor de orice fel, cu excepția târgurilor agroalimentare. De asemenea, pe durata stării de alertă, în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului COVID -19, pe teritoriul județului Maramureș se impune purtarea măștii de protecție în toate locurile/spațiile publice și la locul de muncă“.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Anexa la Ordinul 24 CNSSU (privind declararea stării de alartă) și 2.aplicarea acestei termo-testări de către supermarketuri care, pentru a nu cheltui un ban în plus prin plata unor asistenți medicali calificați (și care știu că luarea unei temperaturi nu e chiar la îndemâna oricărui sau păznicărese dar și de confidențialitatea informațiilor medicale). Iar juridic spune: Art. 348

    Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi

    Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Trebuie să se folosească un cadru medical chiar dacă respectivul nu profesează în domeniu și nu are autorizația de liberă practică. La privat nu este necesară pentru personalul sanitar, de exemplu un absolvent de liceu sau de postliceală sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA