AcasăActualitateSocialCIUPERCI OTRĂVITOARE – 13 persoane din Hunedoara au ajuns la spital intoxicați

CIUPERCI OTRĂVITOARE – 13 persoane din Hunedoara au ajuns la spital intoxicați

spot_img

DISTRIBUIȚI

CIUPERCI OTRĂVITOARE  Un număr de 13 persoane, din Deva şi Burjuc, au ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spital, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare, culese din pădure. Printre acestea s-au aflat şi doi copii minori.

Oamenilor li s-a făcut rău puţin înainte de miezul nopţii şi au sunat la 112, cerând ajutor. La scurt timp de la primirea apelului, un echipaj de pompieri al Detaşamentului din Deva, cu o autospecială dotată pentru transportul victimelor multiple, şi un alt echipaj prevăzut cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, au pornit spre adresa indicată din Burjuc.

Au găsit acolo opt persoane, între care şi un copil, cu vârste cuprinse între 13 şi 87 de ani, care au mâncat ciuperci culese din pădure şi prezentau simptomele specifice intoxicaţiei cu acestea. „Cele opt persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Deva. Acestea erau conştiente, cooperante şi stabile hemodinamic”, a precizat maior Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

 

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA