AcasăEvenimentCinci persoane au fost ranite azi noapte în urma unor accidente rutiere...

Cinci persoane au fost ranite azi noapte în urma unor accidente rutiere produse in Baia Mare, Sighet si Cernesti

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

In noaptea de 26 spre 27 mai, pe drumurile publice din judeţul Maramureş s-au produs trei evenimente rutiere în urma cărora cinci persoane au fost rănite uşor.

Baia Mare: Femeie acrosata de o masina

La ora 00,15 pe bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare, o femeie în vârstă de 41 de ani a fost rănită în momentul în care intenţiona să coboare dintr-un autoturism, deoarece chiar atunci maşina a fost lovită de un alt autoturism al cărui conducător auto nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi. Conducătorii celor două autoturisme implicate în coliziune au fost testaţi cu aparatul etilotest, pentru ambii rezultatul fiind zero. Persoana rănită a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a necesitat internarea.

Sighetu Marmatiei: Gravida ranita

La ora 21,50 pe strada Bogdan Vodă din municipiul Sighetu Marmaţiei, în urma impactului dintre un autoturism şi o căruţă, trei persoane au suferit leziuni. Pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă de către conducătorul autoturismului, maşina a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală, care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul auto şi cele două persoane aflate în atelaj, un tânăr în vârstă de 24 de ani şi o tânără în vârstă de 18 ani, însărcinată, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât tânărului care conducea atelajul, cât şi conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiu, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cernesti: Biciclist beat acrosat de un sofer beat

Ultimul eveniment rutier s-a înregistrat la ora 22.50 în centrul localităţii Cerneşti. Un localnic în vârstă de 34 de ani, care circula în calitate de biciclist, a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani din Târgu Lăpuş. Atât biciclistul cât şi conducătorul auto se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsurile legale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA