spot_img
AcasăActualitate112CHIAR SUB OCHII COPIILOR - Bărbat bătut în propria lui casă de...

CHIAR SUB OCHII COPIILOR – Bărbat bătut în propria lui casă de fostul său patron

DISTRIBUIȚI

CHIAR SUB OCHII COPIILOR Un bărbat din comuna turdeană Mihai Viteazu – şofer de profesie, în vârstă de 34 de ani şi tată a doi copii – s-a trezit luni, 14 noiembrie, în propria locuinţă cu fostul patron, un bărbat de 42 de ani.

CHIAR SUB OCHII COPIILOR Acesta, turbat de furie, a năvălit  în locuinţa fostului său angajat, cu intenţia să-l convingă să lucreze din nou pentru el, deşi fusese refuzat în câteva rânduri, notează Gazeta de Cluj.

La noul refuz al conducătorului auto, fostul patron s-a aruncat la el, rupându-i patul sub greutatea sa, după care l-a pocnit în faţă, umplându-l de sânge, chiar sub ochii îngroziţi ai copiilor săi, în vârstă de doi şi patru ani.

Victima a făcut plângere şi de-acum, după toate probabilităţile, agresorul va fi nevoit să suporte rigorile legii.

Iosif, bărbatul bătut luni de Marcel B., fostul său patron, povesteşte în incinta I.M.L. Cluj, că respectivul a desfăşurat de-a lungul a câteva luni  un adevărat asalt asupra sa şi a unuia din cei doi fraţi ai lui ca să-i determine să lucreze pentru el. Iosif spune că oferta de muncă pe care dl. Marcel i-a făcut-o – suma de 1.000 de lei pe lună, în perioadele de timp stabilite de către el, adică doar sporadic – nu i-a convenit deloc, astfel că a preferat să continue să muncească la gaterul autorizat al familiei, care-i aduce un câştig net superior celui oferit de fostul patron.

“Vă daţi seama, cu doi copii în întreţinere, pentru suma de 1.000 de lei nu aveam cum să accept propunerea lui.

Însă, în cazul acestui domn Marcel, pare a fi şi altceva la mijloc: doreşte să-mi conducă familia şi în special pe fratele nostru mic, el fiind invidios pe ceea ce deţinem.

De altfel, după ce a văzut că-i respingem sistematic ofertele ne-a reclamat peste tot pentru gater, venind cu minciuni pe la autorităţi, însă până la urmă adevărul şi corectitudinea au triumfat! Iar luni seară, ca să se răzbune, a intrat cu forţa, la mine-n casă – pentru a treia oară în ultimele luni, cea mai recentă violare de domiciliu având loc în septembrie.

Însă de această dată, spre deosebire de celelalte două rânduri, a fost de o violenţă inexplicabilă, care i-a şocat teribil pe cei doi copilaşi ai mei, aflaţi cu mine în casă la ora aceea, soţia fiind plecată.

Aceştia au şi luat-o la fugă, după ce individul a rupt patul – când a sărit la mine – şi m-a lovit. Au fugit amândoi din casă – şi apoi eu după ei – strigând după fratele meu, care locuieşte la vreo 200 de metri de noi”!

Tânărul este invitat curând în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care, pentru traumatismele suferite, i-au fost recomandate între trei şi patru zile de îngrijiri medicale.

Miercuri seară îl sunăm pe dl. Iosif, ca să aflăm date noi despre caz, la care acesta declară, oarecum înseninat: „Cred că de data asta i s-a înfundat şi-n familie acestui individ, Marcel – pentru că seara trecută, după ce l-au apucat din nou nebuniile şi-a bătut groaznic soţia.  Am înţeles că biata femeie va depune plângere împotriva lui. Ea a mai depus plângere şi altădată, dar şi-a retras-o imediat, de frică – însă, din câte am auzit, acum nu mai acceptă, în ruptul capului, să şi-o retragă.

Cât despre mine, n-am să mă las până nu-l văd acolo unde-i e locul, fiindcă deşi arată fioros – ras în cap şi cu cercelul în ureche – nu mă sperie, nici pe mine şi nici pe fraţii mei!”

“La nivelul unităţii de poliţie din comuna Mihai Viteazu a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu. În fapt, la data de 14.11.2016, în jurul orei 18:45, un bărbat, din comuna Mihai Viteazu, ar fi fost agresat de către un alt bărbat, care ar fi pătruns fără drept în locuinţa sa.

citeşte şi DRAMĂ – Un român nu poate aduce în ţară trupul soţiei moarte de cancer

Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor comiterii faptelor”, a declarat referitor la acest eveniment, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

sursa info şi foto

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA