AcasăEvenimentCherecheş: Sper să nu ajungem momentul în care Victor Ponta, potenţial candidat...

Cherecheş: Sper să nu ajungem momentul în care Victor Ponta, potenţial candidat la preşedinţie, să se plimbe cu DD-mobilul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Atât coordonatorul regional al UNPR, Cătălin Cherecheş, cât şi preşedintele UNPR Maramureş, Emil Ambruş,  exclud orice eventuală negociere cu Partidul Poporului Dan-Diaconescu. Asta deşi în Consiliul Judeţean lucrurile sunt destul de delicate, balanţa putând fi înclinată de o parte sau de alta de aleşii judeţeni ai acestui partid.

„UNPR-ul nu va fi semnatarul niciunui protocol în care apare PP-DD-ul. Este o opţiune doar a Partidului Social-Democrat. Sper să nu ajungem momentul în care Victor Ponta, potenţial candidat la preşedinţie, să se plimbe cu DD-mobilul. Noi avem cu PC-ul şi cu PSD-ul nişte lucruri asumate şi asta contează”, a declarat coordonatorul regional al UNPR, Catalin Chereches.

La rândul său, preşedintele UNPR Maramureş, Emil Ambruş a declarat că refuză să facă o înţelegere cu “fostul securist” Pamfil Cristea.

“Nu mi se pare normal să stăm la cheremul lui Dan Diaconescu, să vină să spună că astăzi negociază cu noi, mâine cu alții și luni o să vadă ce i se mai dă și atunci o să semneze sau nu. Aș vrea să văd acel consilier județean din Maramureș care are curajul să nu voteze un proiect bun pentru Maramureș dacă nu i se acordă ceva.

Îl văd pe Cristea că se bate cu cărămida în pieptul ăla, cât îl mai are, pe la toate posturile, prin presa scrisă, că el ce face, ce negociază, dar știți ce, n-am nevoie nici să mai fiu consilier județean decât să ajung să mă trag de buzunar cu un securist. Niciodată n-o să stau lângă Cristea și într-o alianță cu el”, a declarat Emil Ambruș.

Daca UNPR-ul exclude alianta cu PP-DD-ul, nu se intampla acest lucru si in cazul PSD, care nu exclude negocierile. Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş, a explicat că opțiunea PSD către PP-DD nu este una nouă, existând în ultimul an discuţii cu toate partidele de pe eşichierul politic. Totul pentru binele judeţului Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA